„Comoara cu perle” din birou =))

Posted on Septembrie 15, 2009. Filed under: Tampeniile unui copil | Etichete:, , , , , , , , , , , , |

O alta aventura din categoria „Tampeniile unui copil” ce are legatura cu scoala =)).

Pentru ca a inceput scoala de doua zile, am fost nevoita sa fac o noua revizie prin birou, printre carti si caiete. Am descoperit o „comoara” de care uitasem cu desavarsire. Este vorba despre o lucrare de control la una dintre materiile de baza…nu va spun care, va va dati seama si singuri.

Asaaaa…sa va spun povestea lucrarii apoi, voi reda continutul ei. Miercuri, 25 februarie 2009, la ora cu pricina, profa graieste:

„De azi intr-o saptamana dam lucrare neanuntata! Subiectul: eseu liber cu tema confruntarea om-destin, avand in vedere opera literara „Mesterul Manole” – Lucian Blaga.”

Cum sunt o devoratoare de lecturi de aproape tot soiul, citisem deja opera, stiam despre ce e vorba, imi placuse, dar nu statusem nicio clipa sa despic firul in 14! Asa ca am sperat sa fie o gluma proasta. Intre timp, profa ne anunta ca vorbeste cat se poate de serios, ca ne pune notele in catalog, ca avem nevoie de note, bla bla bla! Am asteptat cumintica sa treaca timpul si cineva sa arunce zarurile in locul meu😀. Si astfel, fara sa-mi bat macar o secunda capul cu ideea ca urma sa dau o lucrare, fara sa ma pregatesc, avand in vedere ca stiam subiectul, a trecut saptamana, s-a facut miercuri, 4 martie 2009. Ajunge si profa cu pricina la ora si zice:

„Aveti foile pregatite?”

Noi: ” Pentru ce?!?”

„Pentru lucrare, v-am spus ca nu glumesc!”

Ne-am resemnat cu totii, am scos tristi foile din caiete si asteptam mareata cerinta, care nu a intarziat sa apara:

„Scrieti un eseu liber cu tema confruntarea om-destin, valorificand afirmatia din finalul dramei „Mesterul Manole” de Lucian Blaga: „Doamne, ce stralucire aici, si ce pustietate in noi. Atat, din momentul asta, aveti 2 ore sa scrieti!”

Eram singura in banca, fetele din spate colaborau de zor (erau pregatite de acasa), in fata, la fel, in toata clasa se auzeau fosnetul copiutelor, al comentariilor literare scrise cu font mic, iar eu eram singura fiinta care nu se pregatise, nu isi batuse capul cu evenimentul ce tocmai se desfasura, asa ca ma uitam pe pereti, la ceas, la profa, care se uita si ea mirata la mine…Colegii ma mai intrebau din cand in cand de ce nu scriu, iar eu le spuneam ca nu am ce sa scriu, ca eu nu cred in destin, in soarta… Asa mi-am amintit vorbele unei persoane intelepte: nu trebuie intotdeauna sa sustii subiectul, poti avea un referat sau eseu extraordinar de reusit si daca il combati, daca stii sa il combati. Atat mi-a trebuit. Era fara douazeci cand am inceput sa scriu. Am scris zece minute, am luat pauza de la fara 10 la fix, apoi, am scris din nou, inca 40 de minute. Iata ce a iesit:

Destinul este ceva fictiv, scormonit de mintea umana pentru a putea invinovati „ceva” sau „pe cineva” pentru fiecare fapta savarsita ce nu l-a multumit, ce nu i-a iesit asa cum vroia sau trebuia.

Destinul, zodiile si toate acestea care incearca sa spuna ca intreaga viata a unui om este inscrisa undeva, pe ceva sau in ceva, de exemplu, in stele, nu sunt altceva decat superstitii. Este gresita, total gresita, aceasta incredere a omului in destin, lucrul acesta fiind contrazis de scrierile religioase, care explica, destul de clar, ca Dumnezeu ii ofera omului posibilitatea de a alege intre bine si rau, intre calea cea dreapta si calea gresita.

Este ilogic, incorect sa spui ca un om se confrunta cu destinul sau. Omul se lupta cu cele doua parti ale sale: cea buna si cea rea, sau mai bine spus, intr-un om exista o permanenta lupta inte cele doua parti ale sale.

Cand un tanar, mort de beat, se urca la volan si moare, lumea obisnuieste sa spuna: „Saracul, asa i-a fost scris!…destinul. L-a chemat moartea la ea.”. Nimic mai gresit. Au fost pur si simplu alegerile sale: sa bea sau nu, apoi sa se urce beat la volan sau nu. Nu cred ca s-a infatisat langa el, pur si simplu o „fiinta” uscativa, sinistra, cu roba neagra, invechita de vreme, cu o coasa ascutita si sa-i fi umplut paharul pana l-a adus intr-o stare de ebrietate vecina cu coma alcoolica, apoi sa-l fi amenintat cu pistolul la tampla, eventual, coasa la gat. sa urce la volan, de parca totul ar fi fost un scenariu stupid scris de un amator.

Exact asa se intampla in multe opere literare cand personajul are de ales intre doua solutii, o alege pe cea mai nefericita, apoi cei ce interpreteaza textul spun ” Ce destin, domn’le! Nu putea sa se impotriveasca, asa a fost sa fie!”. Foarte amuzant! De ce nu incearca nimeni sa interpreteze si altfel opera? Sa desluseasca ceva nou, ceva ce generatii intregi n-au fost in stare sa faca deoarece toti s-au ghidat dupa anumite criterii rigide. Poate autorul a dorit sa vedem cele doua parti ale personajului, lupta dintre ele, in interiorul acestuia, sa realizam care erau lucrurile ispititoare si de ce, care dintre ele il ispitea mai mult si din nou…de ce, astfel sa putem intelege ce i-a determinat decizia finala. Dar nu este oare mult mai simplu sa dam vina pe destin? De ce sa renuntam la comoditate, sa ne muncim creierul atrofiat, cand putem scapa atat de simplu? Spui „asta e destinul” si gata…totul se rezolva ca prin minune. Uzi florile, te gandesti la baiatul/ fata nou/a din clasa si dai, din greseala, peste ghiveciul cu floarea preferata a mamai, o distrugi, iar cand mama apare acasa ii spui: „Stii, destinul…aaa…m-a impins/ m-a facut sa-ti ucid floricica aia minunata care iti placea enorm!”. De ce pomenim de destin? Pentru ca am realizat ca am gresit, ca suntem vinovati, ca ar fi trebuit sa fim atenti si n-am fost si…avem nevoie de un vinovat, o oaie neagra. Si acum, biata mama, pe cine sa dojeneasca? Sa-si certe copilul? Nu, ca n-are nicio vina, destinul l-a facut neatent, soarta! Sa caute destinul si sa-l ia de urechi? Ar fi o treaba, insa s-ar lupta cu morile de vant ca Don Quijote. Cum sa dojenesti ceva inexistent, o inventie foarte la indemana pentru a scapa de sentimentul de vinovatie?

Manole a crezut initial in cifre, in calcule, pe care le considera gresite „undeva” atata timp cat zidurile picau. Aceste cifre, calcule nu fac in opera dect sa tina locul tapului ispasitor, „destinul”, pana cand acesta apare in scena. Manole a avut destul de clar de ales intre a ucide si a ridica zidurile sau a renunta la obsesia de a crea ceva ce solicita intr-un mod imperativ, sacrificarea unei vieti omenesti.

Nu destinul i-a determinat pe ceilalti noua sa-si calce juramantul, ci slabiciunea omeneasca, partea negativa, partea rea, a firii lor, banuielile in legatura cu Manole, neincrederea in acesta si in cuvantul lui.

In opera, autorul arata celor care pot „vedea” ca Manole a preferat sa-si sacrifice iubirea, o viata lunga si senina pe care si-o putea crea alaturi de Mira, in favoarea unei fapte „marete”: ridicarea unor ziduri reci, care sa dainuie in timp si sa aduca aminte de el, de jertfa sa, de suferinta, nebunia…povestea sa trista. Daca nu ar fi ales sa cladeasca manastirea, povestea sa ar fi fost una dulce, frumoasa, in niciun caz trista, insa nu ar fi devenit „celebra”, subiect al atator si atator discutii.

A ales sa puna tot sufletul, sa se daruiasca trup si suflet, pentru a ridica manastirea, iar la sfarsit a realizat cat s-a pustiit in interior pentru a da o asemenea stralucire si lumina creatiei sale.

Destinul? Nu, destinul nu exista, asadar, nu s-a putut amesteca. Lucrurile au fost influentate de om, de libertatea de a alege, primita de la Dumnezeu. Omul cu alegerile sale a influentat totul, a fost stapanul alegerilor sale si creatorul faptelor sale. Refretul a fost tot al omului, care nu a mai suportat durerea provocata siesi de faptele si deciziile sale; realizeaza ca este singurul raspunzator de cele intamplate si alege, din nou, dreptul si puterea omului de a alege, sa isi ia viata, pacatuind, insa, scapandu-se, oarecum, de suferintele pamantesti, alege sa fie judecat pentru faptele sale in acel moment, nemaisuportand sa traiasca asa.

Unde este destinul? Nu exista! Nu apare nimeni sau nimic sa-i impinga, sa-i constranga, sa-i santajeze sau cheme pe oameni. Ei aleg pentru ei, in numele lor, nu pentru altcineva. Fiecare decide, alege ce va face.

E clar ca totul, tinand cont ca este o scriere inspirata dintr-o legenda, sta la bunul plac al scriitorului. Manole ar fi putut alege cu totul si cu totul altceva ca om real, rational si nu ca personaj al unei opere.

Aceasta a fost lucrarea pe care eu am prezentat-o. Presupun ca daca ati avut rabdare sa cititi pana la capat, cuvintele mele simple, sunteti tare curiosi sa aflati si ce nota am primit. Pai pe lucrarea mea profa a scris doua note si ceva cuvinte. Zice asa : ” +10 (pentru originalitate!!); Abordare Scolareasca 8″.

Daca va intrebati daca eu cred in destin…ei bine, aflati ca nu cred! De ce?! Pentru ca nu mi se pare plauzibil. Sunt intr-adevar, lucruri care nu depind in totalitate de noi, insa acest fapt nu demonstreaza mare lucru. Majoritatea lucrurilor, se pot intelege, daca sunt analizate mai cu de-amanuntul, de aproape toti oamenii. Lucrurile pe care nu le pot intelege sau nu si le pot explica toti oamenii, cea mai mare parte a acestora, ne-o explica savantii, geniile s.a.m.d.

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

8 Răspunsuri to “„Comoara cu perle” din birou =))”

RSS Feed for Nicoleta Bucșaru Comments RSS Feed

Stii, destinul…aaa…m-a impins/ m-a facut sa-ti ucid floricica aia minunata care iti placea enorm!”. Am ras de m-am strambat la faa asta,am ras si acum si cred ca rad si peste 10 ani :)) :)) :))

Gandeste-te cat radeam eu in sinea mea cand scriam chestiile astea in lucrare =)). Si dupa…cat radeam cand imi imaginam fata profei citind-o😀.

foarte interesanta ideile tale, foarte frumos expuse…
crezi in teoria haosului sau „the butterfly effect”, cum mai e cunoscuta?

Nu stiu ce sa-ti spun…poate te dezamagesc, n-am citit nimic in legatura cu lucrurile de care ai pomenit, nu am mai auzit de ele. Sunt un om simplu. Asa simt, asa gandesc…e filosofia mea. Multumesc mult pentru apreciere.

„the butterfly effect” este si un film extrem de cunoscut… dar cred ca nu l-ai vazut, altfel, ti-ai fi amintit de el
ti-l recomand, e foarte interesant…

Il voi cauta, apoi imi voi face timp sa-l vizionez. In functie de impresiile pe care mi le va lasa, voi scrie un articol🙂.

nu-l cauta :))

soooooper!!!!!!!!!!!!!imi place. de acum inainte stiu ce zic ”destinul e de vina” cred ca profa a ras si in acelasi timp a ramas masca.offffff fata lu’ mama.cred ca daca ii ‘ucideam’ floricica mamicii ma trimitea dupa destin


Where's The Comment Form?

  • Si animalele simt!!!

    Protectia animalelor
  • Fii BIO!

    cosmetice bio
  • Adopta un prieten!

     Adopta un prieten!
  • Pozitia blogului meu

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: