Din Vremurile Roz…Cand Eu Credeam ca Iubirea Chiar Exista

Posted on Mai 12, 2012. Filed under: eu si ale mele..., Tampeniile unui copil | Etichete:, , , , , , |

Fac ce fac si mai descopar cate o „comoara” in birou, printre lucrurile prafuite de a caror existenta uitasem cu desavarsire… Ma gandesc ca, fiind o „compunere” pe care am realizat-o cand eram clasa a 9-a, nu e nicio problema in a o expune aici. E veche, a depasit termenul de „secret de Stat” si o pot desecretiza fara remuscare🙂.

Dupa cum spune si titlul, e vorba despre iubire, sentiment in care eu credeam cu tarie la momentul scrierii textului. Acum, sincer, credintele mele sunt schimbate. Cred in continuare in iubire, dar in alt tip de iubire. De fapt, am o definitie a mea pentru „Iubire”. E una destul de extremista si alambicata. Poate, vreodata, o voi expune aici. Astazi, insa, nu doresc sa umbresc ideea de „iubire adevarata/reala intre persoane de sex diferit, fara legaturi de sange”.

IUBIREA…

Iubirea este sentimentul cel mai frumos si inaltator pe aceasta lume, insa deziluziile provocate in iubire lasa un gust amar.

Iubirea conduce regii, campul, pamantul, oamenii de pe el si sfintii de deasupra…deoarece dragostea este Rai, iar Raiul este dragoste. Nimeni nu se poate impotrivi iubirii, oricat de rational sau oricat de glacial ar fi, acest sentiment va triumfa. Iubirea nu tine cont de esti urat sau frumos, bogat ori sarac, prost sau destept. Iubirea este a tuturor si totodata a nimanui, caci nimeni nu este prea bogat pentru a se lipsi de ea, asa cum nimeni nu este prea sarac pentru a oferi un strop de dragoste.

Una dintre dovezile principale, care dovedesc ca dragostea nu „cruta” pe nimeni, fie ei simpli muritori ori puternice zeitati, este povestea de dragoste a lui Amor (Zeul Iubirii) cu Psyhee. Nimeni nu este imun in fata acestui joc nevinovat al vietii. Iubirea este cea care te invata sa plangi, ea este cea care te face sa versi lacrimi, inainte de a sti ce este lacrima. Acest sentiment te urca si te coboara, te invata sa fii fericit, insa te invata sa si suferi.

A iubi inseamna a darui mereu, pana ce simti ca te stingi…si totusi, daruind iubire nu te mistui, ci traiesti. Iubirea neimpartasita are puterea de a ucide…aceasta deziluzie a vietii, ucide visele, speranta, dinainte de a se naste. In schimb, iubirea impartasita are puterea de a darui viata. Daruieste viata fanteziei, viselor, sperantei si chiar omului insusi.

Si in zilele noastre, se intalnesc frecvent povesti de dragoste, mai mult sau mai putin asemanatoare cu cea a lui Romeo si a Julietei, lui Shakespeare. Desi pare incredibil, pe multi dintre noi ii complexeaza sau…ne umple de prejudecati, pozitia sociala.

Cand s-au cunoscut, niciunuia nu-i trecea prin gand ca vor ajunge sa se iubeasca, sa formeze un cuplu, iar mai apoi o familie fericita, intregita de patru „fructe” (doua fete si doi baieti). Ea era o femeie pe cont propriu, nonconformista, lipsita de complexe si isi traia viata avand ca motto celebra expresia a lui Oscar Wilde: „Daca banii nu aduc fericirea, atunci vreau sa-mi traiesc nefericirea intr-un comfort total!”. El era genul de barbat care credea ca dragostea este doar pentru fraieri si niciodata nu incercase sa iubeasca o femeie in adevaratul sens al cuvantului. S-au intalnit fortuit la o petrecere a unor prieteni comuni. La inceput, au facut schimb de impresii, insa niciunuia nu-i placea ce vedea in celalalt: ea il vedea ca pe tipul de barbat care cauta doar aventuri si in plus, situatia lui financiara nu ii promitea tot acel confort pe care si-l dorea. El vedea in persoana ei, o arivista cu nasul pe sus, plina de vise utopice. Asa ca, neavand nimic in comun, nu au stat prea mult unul in preajma celuilalt in acea seara.

Uitasera unul de existenta celuilalt, cand s-au reintalnit la locul ei de munca, o Agentie Imobiliara. El isi cauta de lucru si bineinteles, s-au recunoscut. Nu mica i-a fost mirarea cand a aflat ca va lucra impreuna cu el. Fiind colegi, au facut schimb de numere de telefon, iar ea, desi ii displacea acest lucru, a avut sarcina de a-l informa, expunandu-i toate cele ce tineau de firma la care lucrau. Nici el nu a fost extrem de incantat atunci cand a aflat ca avea sa-i fie colega, mai ales ca ea avea vechime in firma. Ar fi plecat sa-si caute un alt loc de munca, insa situatia financiara il obliga sa ramana. Aici era foarte bine platit si avea si un program destul de lejer. Isi pusese in gand, ca dupa o perioada, sa faca o cerere pentru a i se schimba colega. Ar fi acceptat pe oricine altcineva. Il interesa doar sa stea cat mai putin in preajma ei.

Desi sustinea, mintindu-se pe sine, ca ea chiar ii displace, nu rata nicio ocazie sa o sune, sa o invite la o cafea, la pranz sau cina, cu pretextul ca are nevoie de ajutor, de parerea ei, mai ales ca ea avea ceva ani de experienta in domeniu.

Erau vazuti din ce in ce mai des impreuna si toti cei apropiati ii vedeau ca pe un cuplu frumos, perfect chiar. Astfel, au inceput, fiecare in parte, sa uite prima impresie pe care si-o facuse despre celalalt. Era ceva in inimile si in sufletele lor, care ii facea sa isi simta reciproc lipsa.

Dupa o jumatate de an, in care au fost colegi si au avut ocazia de a-si schimba parerea, unul despre celalalt, au devenit iubiti, iar primii care s-au bucurat alaturi de ei, au fost cei in casa carora se cunoscusera. Au fost in aceasta situatie, aproximativ un an si jumatate, timp in care si-au cumparat o casa impreuna, si au devenit inseparabili – pur si simplu, doi in unul. Dupa aceasta perioada, au mers in fata autoritatilor, dar si in fata Domnului, pentru a-si face cunoscuta tuturor iubirea, pentru a o legaliza si nu in ultimul rand, pentru a primi binecuvantarea. Nimic si nimeni nu ar fi putut sa-i desparta, sa il faca pe unul dintre ei sa se indoiasca de celalalt sau sa umbreasca fericirea ce li se citea pe chip. Chiar si atunci cand treceau prin perioade mai grele, ei erau impreuna, se tineau de mana, zambeau, se priveau in ochi si spuneau tuturor ca se poate si mai rau, si ca ei, atata timp cat sunt impreuna vor trece peste orice obstacol, iubindu-se.

Astfel, iubirea lor a invins multe lucruri… Crize financiare, trecerea in nefiinta a diferitor persoane din viata lor si chiar interventiile rautacioase ale celor gelosi pe iubirea lor perfecta, fara nicio „fisura”. Copii le-au intregit iubirea, le-au solidarizat casnicia si le-au umplut casa de viata de zgomot, culoare si implinire.

IUBIREA ESTE NEBUNIA INTELEPTULUI SI INTELEPCIUNEA NEBUNULUI!

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

4 Răspunsuri to “Din Vremurile Roz…Cand Eu Credeam ca Iubirea Chiar Exista”

RSS Feed for Nicoleta Bucșaru Comments RSS Feed

Asta faceai tu in clasa a9a? eu negociam cu mama sa ma lase mai mult in oras:))

Da, asta faceam: incepusem sa cred cu tarie in existenta iubirii😀. Dar acest text este doar rezultatul unei teme pe care am avut-o la Limba si Literatura Romana.

Intre a crede ca iubirea nu exista si exista prefer sa cred ca iubirea exista si ca nu este o falsa realitate.🙂

Cand esti ranit, de fiecare data, in iubire, ajungi sa preferi sa crezi ca ea nu exista, ca e inventata, Chiar daca nu o sa reusesti sa crezi asta in totalitate, te face sa te simti mult mai bine!😉


Where's The Comment Form?

  • Si animalele simt!!!

    Protectia animalelor
  • Fii BIO!

    cosmetice bio
  • Adopta un prieten!

     Adopta un prieten!
  • Pozitia blogului meu

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: