Life is Beautiful!

Posted on Ianuarie 27, 2013. Filed under: eu si ale mele..., Tampeniile unui copil | Etichete:, , , , |

Perioada aceasta, de sesiune la pătrat, cum o numesc eu, îmi amintește teribil de mult de perioadele de răceală din timpul liceului. Adorm în creierii nopții, mă trezesc când soarele e deja de multă vreme pe cer și n-am chef să răsfoiesc multele materiale necesare promovării acestor 2 ani într-unul. Așa eram și în liceu…când răceam, stăteam și vedeam filme, dormeam cât de mult puteam, mă durea în cot de ce făceau colegii mei la școală. Pierdeam vremea aiurea, cum ar spune mulți. Acum, n-am decât să vă spun cât de adevărată e zicala „Lupul își schimbă blana, dar năravul ba!”, în situația mea. E al naibii de adevărată! Dar, nu regret, și asta, zic eu că-i de bine. În concluzie, dacă nu vă plac comportamentele voastre din adolescență, încercați să scăpați de ele, atât cât mai puteți, căci, cu cât va trece timpul, cu atât vor fi mai greu de îndepărtat. Ah, cât de mult urăsc frazele lungi și cum nu mă pot abține să le tastez :)). 

Nu știu exact ce a fost în capul meu când mi-am ales domeniile de studiu pentru licență. Mai face lumea 2 facultăți simultan, dar eu, parcă sunt prea de tot! Majoritatea studenților la pătrat pe care îi cunosc, și-au ales domenii de studiu asemănătoare, unde, de cele mai multe ori, își pot echivala o mulțime de examene. Dar eu nu, nu puteam să am o viață simplă, a trebuit să am un crocodil și o girafă, de ce să am 2 câini de rase diferite sau 2 pisici?! Ar fi fost prea simplu, nu mi-ar fi pus limitele la încercare! N-aș mai fi avut aproximativ 16 testări/examene în 3 săptămâni…

Cu toate acestea, încă mă simt bine, încă respir. La începutul sesiunii am făcut Tiramisu, mi-am văzut o parte dintre prietenii buni pe care nu aveam timp să-i văd în timpul săptămânilor de curs, am văzut câteva filme magistrale ( Gangster Squad, Once upon a time in America, Public Enemies, Hotel Transylvania etc.)…parcă nici nu zici că-i sesiune, dacă faci abstracție de la munții de cărți de la mine din casă. Dar pentru mine e ceva normal, atâta timp cât obișnuiesc să afirm că viața mea e un munte de cărți răvășite. Am avut timp, până și să-mi fac curat la categoria Prieteni, pe Facebook. Am făcut o curățenie temeinică…Am șters tot ce însemna persoană complet necunoscută, tot ce însemna cunoștință curioasă, cunoștință din politețe și mai ales, tot ce însemna cunoștință virtuală pe filiera fostului prieten. Așa că, dragilor, dacă nu mai aveți acces la profilul meu, e pentru că făceați parte din una dintre categoriile enumerate. 

Cea mai tare fază din ultima perioadă, mi s-a întâmplat lunea trecută, când, pur și simplu, m-am îndrăgostit în metrou. Sună stupid, dar bărbatul acela m-a făcut să zâmbesc cu toată gura și cu tot sufletul, deși, nu era cea mai bună zi din viața mea. Ne-am tot uitat unul la altul și ne-am zâmbit ca retarzii de la Timpuri Noi la Titan, unde am coborât eu. Dacă am fi fost într-un film, cu siguranță ar fi coborât după mine…DAR, să ne trezim la realitate: nu eram într-un film! Ce am văzut la el? Cum arăta? Păi…nu era blond cu ochii verzi sau brunet cu ochii albaștrii. Era șaten, cu ochii căprui (cel puțin așa se vedeau de la distanță, printre capetele acelor mulți oameni care stăteau între noi), avea niște buze cărnoase, numai bune de sărutat non-stop, o pereche de ochelari (de vedere) frumoși – așa suntem noi, ochelariștii, observăm imediat o pereche frumoasă de ochelari – și un zâmbet care m-a topit și m-a făcut și pe mine să zâmbesc instant. Italienii ar numi asta „Colpo di fulmine”, adică, lovitura de trăsnet sau, adaptat limbii noastre, dragoste la prima vedere.

Rămânând la categoria îndrăgosteli și simpatii, pot spune că am mai întâlnit o persoană, deosebită, zic eu, într-o seară în care oamenii nu ar fi trebuit să fie neînsoțiți, așa cum eram noi. Într-o seară care pe mulți îi face să spere la ceva mai bun, mai frumos… De data aceasta, n-a fost ca în metrou. Oamenii erau acolo să se distreze, să petreacă, așa că ne-a fost ușor să vorbim. Doar că, problema a fost la mine, de data aceasta…se pare că mi-am ieșit din mână și că nu mă mai pricep să fiu o companie bună. Totuși, nu-mi fac griji pentru asta, mă tratez, exersând.

De abia aștept să se termine sesiunea, să pot citi o carte pentru sufletul meu, nu pentru că așa trebuie, că e materie de examen😀. Să evadez puțin din cotidian și apoi, să încep să mă gândesc la lucrarea de licență, pentru că zilele au început să intre în sac. În definitiv, nu regret deciziile luate, chiar dacă uneori mă întreb ce a fost în capul meu când am hotărât una sau alta.

Și pentru că simt nevoia să atrag atenția tuturor asupra unui fenomen scăpat de sub control, de care multă lume nu e conștientă, postez următorul videoclip:

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Si animalele simt!!!

    Protectia animalelor
  • Fii BIO!

    cosmetice bio
  • Adopta un prieten!

     Adopta un prieten!
  • Pozitia blogului meu

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: