Efemeritate…

Posted on Mai 7, 2015. Filed under: Fără categorie |

După-amiază de-nceput de sfârșit de primăvară. Mijloc de transport în comun. Aglomerație. Copii nepoliticoși. Zarvă. Zăpușeală. Chipuri îngrijorate. Și-un singur subiect pe buzele tuturor: furtuna ce se-apropie amenințător. Norii negri ne vor uda până la piele! Și ce dacă?! Toată lumea se teme că va răci. Ce bine era dacă aveam umbrela la noi! NU!!! N-ai să răcești, omule. Ai să mergi prin ploaie. Chiar… Când ai simțit, ultima dată,ploaia, zdravăn, pe piele?! Ești dependent de umbrelă cum e un țânc de mă-sa! N-ai să mori de la o ploaie. Ai s-ajungi acasă, ai să uiți pentru câteva momente de tot și toate și-ai să faci o baie fierbinte. Nu vei răci, parol!

Ieși, omule, cu tupeu, în ploaie! Las-o să te curețe. Să-ți spele durerea și necazul. Lasă-te biciuit de picăturile mari și repezi și bucură-te de atingerea delicată a celor mici și fără vlagă.

În fond, ce-i furtuna? E doar o ploaie, care la fel ca un om, după reprize scurte și fără viață de plâns sufocat în fașă, care a adunat o mulțime de nori încruntați pe fruntea sa, decide că-i vremea să-și bocească amarul, să-și spele sufletul cu lacrimi, să urle, să dea cu pumnii-n masă și să spună tot ce nu-i convine. E doar o formă de a-și descărca energia negativă cumulată-n timp… Ți s-a întâmplat și ție.

Ai curaj?! Ia acasă un nor negru, nefericit. Ia-l ca pe un seamăn de-al tău, care are nevoie să fie înțeles, acultat și mângâiat pe creștet, căci cel mai bun confident e un străin. Și n-o spun eu, un copil fără minte, ci a spus-o, cândva, un bătrân înțelept: când te confesezi unui străin e ca și cum te-ai uita într-o oglindă fără secrete.

Ia-l acasă și acordă-i toată atenția de care are nevoie. Nu-i cere nimic la schimb. Nu se cade așa ceva. Ascultă-l, nu-l judeca. Nu-i spune unde a greșit. O știe, prea bine, și fără să-i spui tu. Nu-i arăta unde putea face mai bine, îl jignești. Mângâie-l fără teama de a fi fulgerat. Ascultă-i, în liniște, tunetele. Fii prietenul lui de moment.

Ajută-l să se însenineze. Fă-l să zâmbească. Să n-ai, nicio clipă, ușa încuiată! Nu l-ai sechestrat. Amintește-ți: totul e vremelnic. Nu te atașa de el și de suferința lui. Nu te îndrăgosti de chipu-i trist și de ochii înlăcrimați. Asta-i doar o fază prin care trece. Fii pregătit, în orice clipă, pentru momentul în care va păși, zâmbind, afară din casa și din viața ta.  Știai de la început că așa avea să fie…

N-ai să-l revezi. NICIODATĂ! Nici să nu-ți dorești. Ar fi groaznic. Atâta timp cât nu vă întâlniți, sunteți ok. Vei rămâne în amintirea sa ca un suflet bun care l-a înseninat când era mai negru ca oricând. Însă în clipa revederii nu vei fi decât un martor al mizeriei în care a fost cândva. Iar martorii nu plac nimănui!2015-05-07 19.03.04

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Si animalele simt!!!

    Protectia animalelor
  • Fii BIO!

    cosmetice bio
  • Adopta un prieten!

     Adopta un prieten!
  • Pozitia blogului meu

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: