O ultimă aventură

Posted on Ianuarie 26, 2017. Filed under: Fără categorie | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , |

– A fost, dincolo de orice dubiu, cea mai dureroasă zi din viața mea de mea de până atunci – ziua în care am realizat că am fost doar o ultimă aventură înainte ca ea să ia drumul vieții de familie. M-a amăgit atât de frumos, m-a învăluit și cucerit ca pe o puștoaică de liceu deși eu mă simțeam bărbat în toată puterea cuvântului. A venit la mine și am petrecut cele mai frumoase două săptămâni din viața mea. Atunci credeam că și pentru ea era la fel. M-a lăsat să visez. A intrat în joc: am ales împreună nume pentru viitorii vlăstari ai iubirii noastre, ne gândeam unde ne-ar plăcea să ne petrecem viața împreună și ne-am promis că orice ar fi nu ne vom așeza niciodată capul pe pernă fără a ne vorbi.

…Într-o seară, cu câteva zile înainte să ajungă la mine, am visat-o râzându-mi în față: Se făcea că după ce petrecusem clipe minunate împreună îmi spunea că totul a fost doar un joc, să trec peste și să-mi văd de viața mea. Visul l-am resimțit ca fiind foarte real. I-am povestit despre el și a râs de mine cu glasul ăla al ei de clopoțel care m-a făcut să-mi pierd mințile încă de prima dată când am auzit-o. Nu neg, eram speriat. Mai visasem lucruri care s-au concretizat ulterior, dar am refuzat cu maximă încăpățânare să consider că visul acela ar fi putut fi un semnal de alarmă.

Miruna îl privea ca dintr-un tablou. Dacă nu i-ar fi văzut pieptul urcând și coborând ușor, în ritmul respirației, ar fi putut să jure că se află în prezența unei statui.

-Ce s-a întâmplat după acele două săptămâni, Vlad? Cum ai ajuns la concluzia că ai fost o simplă aventură înainte de a își asuma viața de familie? Ori a avut cruzimea de a îți mărturisi ea însăși acest fapt, după ce a râs când i-ai povestit despre visul tău și temerile pe care le aveai?

-După cele două săptămâni petrecute împreună, de parcă am fi fost singurii locuitori ai planetei, a plecat să pună totul la punct acolo de unde venise la mine, cu promisiunea de a se întoarce cât mai curând pentru a ne petrece restul vieții împreună. Am simțit-o rece, distantă, imediat ce m-a anunțat că a ajuns cu bine în locul ce urma să devină fosta ei casă. I-am găsit imediat o scuză în drumul obositor și în efortul de a face planuri pentru a se întoarce cât mai curând la mine. Treptat, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Am început să o întreb ce s-a întâmplat, dacă a intervenit ceva, dacă o pot ajuta. M-a ținut la distanță fără a-mi da de bănuit. Se scuza spunându-mi că muncește foarte mult pentru a termina cât mai repede proiectele în care era implicată, îmi reamintea că mă iubește, că îi e dor de mine și că de abia așteaptă să fim fericiți împreună. Vorbeam din ce în ce mai rar, dar o înțelegeam. Și eu voiam să termine cât mai repede acolo și să vină la mine.  Și i-am acordat credit până într-o zi când, în cadrul unei conferințe, am cunoscut un om care lucra într-un proiect cu ea, cu viitoarea mamă a copiilor mei, femeia pe care o urcasem pe un piedestal dinainte să o fi văzut în carne și oase. La început, eu și cel cu care urma să colaborez, am fost încântați să avem o cunoștință comună. Însă peste ceva vreme avea să mă doară cumplit compasiunea cu care m-a privit individul când a aflat natura relației mele cu Maria. Am aflat, apoi, că iubita mea, femeia pe care o așteptam cu atât de multă nerăbdare era deja într-o relație în momentul în care a venit și mi s-a lipit de suflet. Dar nu asta a fost adevărata palmă pe care am primit-o, ci faptul că fusese cerută în căsătorie și deși era sigură de răspuns, a cerut un timp de gândire, iar timpul acela de gândire a fost cel petrecut alături de mine. Acele două săptămâni cele mai frumoase din viața mea de până atunci au reprezentat pentru ea doar o ultimă aventură. A reușit în două săptămâni să creeze o întreagă lume în jurul meu, să picteze un văl care reprezenta viitorul nostru, să mă cucerească, să mă ademenească în centrul acelei lumi perfecte pentru ca mai apoi să plece și să mă lase într-un sinistru întuneric absolut. N-am cuvinte să-ți spun, Miruna, cum este să rămâi, brusc, fără lume.

-Este îngrozitor numai și când mă gândesc la această perspectivă, Vlad. Totuși… cum s-a încheiat această poveste? Ai confruntat-o? A recunoscut că totul a fost premeditat?

–  Pot spune că am confruntat-o în mod indirect. Mi-am luat inima în dinți și am sunat-o. Părea încântată să mă audă. Mi-a spus că-i era dor de mine. Iar eu i-am spus că nu o mai pot aștepta, că lucrurile s-au schimbat. M-a întrebat, foarte calmă, dacă am întâlnit pe altcineva. I-am spus că nu în emisfera mea s-au schimbat lucrurile, ci că ea însăși s-a schimbat: a devenit din ce în ce mai rece și distantă. A încercat, într-un mod total neconvingător, să mă asigure că sentimentele și planurile ei sunt aceleași, că din cauza muncii este posibil să mă fi neglijat și că-i pare enorm de rău dacă eu m-am simțit neglijat. Atât de mult mi-am dorit să fie sinceră, Miruna. Să-mi spună că totul a fost o farsă pentru mine, că am fost doar o distracție pentru ea, ca o vacanță luată înainte de a începe un proiect extenuant… N-am avut niciodată parte de această sinceritate din partea ei. Am mai vorbit de vreo două ori în următoarea săptămână. M-a întrebat ce mai fac, mi-a povestit două-trei aspecte ale vieții ei și cam atât. Apoi s-a așternut o liniște ca de mormânt între noi. Am aflat, neintenționat, că a făcut nunta pe 21 septembrie în anul următor. Exact așa cum mi-a spus și mie: ” – Mă poți lua de soție doar dacă îmi promiți că nunta va fi într-o zi de sâmbătă, 21 septembrie”. În anul 1996 așa a fost.

-După ce ai aflat, ai urât-o? Te-ai gândit vreo clipă că trebuia să fi tu cel de la brațul ei în ziua de 21 septembrie 1996?

-La început m-a durut cumplit. Mi-am dorit să se fi așezat lângă cineva exact așa ca ea, ca să poată simți pe propria-i piele prin ce m-a făcut să trec. Și da, m-am gândit în repetate rânduri că eu trebuia să fiu cel căruia îi jură iubire fără de sfârșit, că eu trebuia să-i pun verigheta pe deget și că eu trebuia să fiu cel cu care urma să coloreze întreaga viață, pagină după pagină. Apoi, cu timpul, mi-a părut rău că am gândit așa. Mi-a părut rău, în primul rând, pentru că i-am dorit răul, apoi, în al doilea rând, pentru că nu mi-am dat seama că poate a fost o binecuvântare că nu eu am fost eu cel de lângă ea.

-La ce te referi când spui că a fost o binecuvântare că nu tu ai fost, în final, cel de lângă ea?

-Miruna, pentru cele 14 zile minunate alături de Maria am fost mințit alte aproximativ 120 de zile. Un raport dezastruos, nu crezi? Cum ar fi fost să fiu eu soțul, iar într-o zi să aflu adevărul despre așa-zisa perioadă de gândire a soției mele înainte de a îmi spune ”DA!”? Mie a reușit să-mi zdruncine viața și să mă lase fără lume pentru o bună bucată de timp după o perioadă extrem de scurtă. Nu cred că mi-aș fi revenit vreodată dacă scenariul ar fi fost cel de mai sus.

-Înțeleg ce vrei să pui. Acum mi se pare foarte logică declarația ta. Ai mai vorbit cu ea după ce s-a căsătorit? Ai mai avut vești de la ea?

-N-am mai vorbit niciodată personal după cele două convorbiri avute în prima săptămână după ce am anunțat-o că nu o mai aștept. Nu ne-am telefonat, nu ne-am scris scrisori, nici felicitări de sărbători. Nu am existat unul pentru altul începând cu momentul în care receptorul a fost pus în furcă după ultima noastră convorbire. Am aflat, neintenționat, la fel ca despre nunta ei, dar din surse diferite, când s-a mutat în Olanda și când i s-au născut copiii. Pe 11 septembrie  1999 a născut-o pe Olivia – ironic sau nu, exact așa urma s-o cheme pe fiica noastră –, iar pe 31 august 2001 l-a născut pe Tudor – din nou, așa avea să-l cheme pe unul dintre cei doi băieți ai noștri. Nu știu dacă femeia asta s-a jucat mai mult cu mintea mea sau mai mult s-a păcălit pe ea însăși… Părea foarte sinceră și devotată cât timp a stat lângă mine. Nu cred că un om care nu crede el însuși în planurile de viitor pe care le creionează îl poate convinge pe un altul să creadă în ele. A fost o vreme în care m-am întrebat dacă ar trebui să o compătimesc, să-mi pară rău pentru ea, ca ființă, pentru că poate s-a rănit în mod inconștient înzecit față de cum m-a rănit pe mine… În fine… Ultima veste pe care o am despre ea este destul de recentă și nu-i deloc una veselă.

-Karma, Vlad. Se cheamă Karma. O să-mi spui că nu o respectă proprii copii? Că a înșelat-o soțul cu un travestit?! Scuze, nu vreau să fiu răutăcioasă, știi că nu-s așa, dar nu mă pot abține când realizez câtă tristețe, câtă dezamăgire a putut să-i producă unui om ca tine… Un om care a iubit-o sincer și care a crezut într-o viață alături de ea. Un om pe care l-a prins într-o pânză de visuri frumos țesute apoi l-a lăsat să facă față singur dezamăgirii de a afla că totul a fost doar un desen frumos cu creta pe asfalt, spălat de primele picături ale ploii.

-Nu, Miruna, niciuna dintre variantele de mai sus. Dar da, are legătură cu soțul ei.Hans a fost una dintre victimele zborului MS804 Paris-Cairo din 18/19 mai 2016.

-Nu pot să cred!! Îmi pare sincer rău pentru accesul meu de răutate de mai devreme!

-N-are de ce să-ți pară rău, Miruna! A fost o reacție firească. Ți-am povestit toate astea pentru că îți eram dator cu povestea de dragoste a tinereții mele. Dragoste care, cel puțin aparent, a fost doar din partea mea. Acum, după cum știi, sunt un om fericit. Am o soție pe care o iubesc și patru copii frumoși, sănătoși și inteligenți care mă fac să mă bucur de fiecare gură de aer pe care o trag în piept indiferent câte obstacole mi s-ar ivi în cale. De-a lungul timpului am învățat că durerea pe care mi-a provocat-o Maria n-a însemnat nimic pe lângă alte dureri, care prin comparație, rămân răni deschise pentru totdeauna. De exemplu, moartea tatălui meu.  Îmi pare rău pentru ea. Cred că este devastator să rămâi fără jumătatea ta. Adică…eu nu-mi pot imagina viața fără Adriana. Mi-aș găsi, bineînțeles, motivația de a merge mai departe în copii, dar mi-ar fi cumplit de greu fără ea…

 

NICOLETA BUCȘARU

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

1. La Multi Ani, Romania!; 2. Ajutor, Sunt Disciminat In Tara Mea!!!

Posted on Decembrie 1, 2009. Filed under: eu si ale mele..., Tampeniile unui copil | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , |

Nu, n-am innebunit si nici nu sunt rasista, dupa cum ar putea crede unele persoane.

In primul rand, vreau sa le urez tuturor romanilor, tigani romani, unguri romani, moldoveni romani etc, un sincer si calduros LA MULTI ANI!, pentru ca aceasta zi ar trebui sa fie un motiv de fericire pentru fiecare roman in parte!

In al doilea rand, trag un semnal de alarma: Romania, scutura-te de pureci si capuse, de toti parazitii, iubeste-ti copiii in mod egal, nu mai face diferente!!!

Ce vreau sa spun, la ce ma refer? Dupa cum spun in cel de-al doilea punct al titlului, am nevoie de ajutor, nu doar eu, ci toti romanii-romani! Suntem discriminati! Intr-o tara care se numeste Romania, in care se vorbeste limba romana si ai carei prim-cetateni sunt romanii, descendenti ai geto-dacilor contopiti cu romanii, se creaza legi speciale care tin in puf tiganii, ungurii, moldovenii si alte nationalitati care vin si-si fac cuib in tarisoara noastra, mulgandu-i laptele! Iar noi?! Noi nu putem face nimic! Stam si ne uitam cum ei primesc ajutoare sociale cu nemiluita, burse pentru merit la invatatura (chiar daca multi copii romani invata la fel de bine sau chiar mai bine, nu vad nimic), ei primesc sandwich cu sunca in loc de corn si lapte, nu de alta dar trebuie sa aiba mai multa forta decat noi, sa ne poata da in cap, sa ne fure din buzunar/casa, sa ne ceara taxa de protectie etc., pe ei ii ocrotesc fundatii speciale, care ne arata pe noi cu degetul ca, vezi Doamne, ii discriminam! Asa o fi?! Dupa ce unul iti da in cap si-ti fura tot ce ai la tine, te mai poti uita frumos la ei? Ii mai poti considera oameni, dupa ce zaci cateva luni, inconstient, pe un pat de spital, pentru ca ai avut ghinionul de a te afla pe strada cand ei cautau o victima? Nu, nu mai poti, si tot tu esti ala vinovat, ca esti un rasist primitiv!

Ii discriminam?! Da! Dar intr-un mod pozitiv! Ei vin si isi ridica ajutorul social intr-un Audi Q7, BMW X5, Mercedes SLK, iar noi, aceia dintre noi care, chiar ar avea dreptul la ajutorul social, nu-l mai primim caci nu mai au fonduri si pentru noi! Nimeni nu-si pune insa, intrebarea…de unde dracu’ au ei masinile alea? Casele termopanizate cap-coada?! pe ce bani? Au vile luxoase si ne rad in fata cand ne vad pe noi muncind din greu sa ne platim mormanele de facturi si nereusind sa avem nici pe jumatate din ce au ei, ei care nu au muncit nici macar o data in viata lor! Ei, care nu percep termeni precum „munca”, „greu”, „lipsuri”, „respect”, „cinste”, „corectitudine” si alte „nimicuri” din astea!

Fiecare liceu trebuie sa aiba, la fiecare clasa cate unul sau mai multe locuri speciale pentru tigani, unguri, moldoveni, macedoneni etc. De ce? Daca intr-o clasa de 30 de elevi exista 1 loc special, iar cel de-al 29-lea elev a intrat cu 9,05, de ce cel de pe locul special poate intra cu 7-8?! El nu avea capacitatea de a invata ca ceilalti? Atunci ce cauta in clasa aceea? Atata timp cat a fost in generala in clasa cu altii care au putut intra acolo, iar media lui nu se incadra, inseamna ca locul lui nu-i acolo, ca nu are ce cauta printre ceilalti! Dar NU! Cum?! Sa-i discriminam?! Discriminare la dracu! m-am saturat de cuvantul asta! Eu sunt un om discriminat! Semenii mei la fel! Pe noi nu ne mai pupa nimeni in cur, nu ne mai cauta nimeni in coarne, nu mai incearca nimeni sa ne ajute, sa ne faca viata mai usoara, din contra: toti, peste tot, ne pun piedici, ne trantesc de nici nu se uita la noi! E iunuman si impotriva tuturor legilor firii ceea ce se intampla!

In tara MEA trebuie sa invat tiganeasca sau maghiara ca sa pot intelege ce zic ei de mama atunci cand trec pe langa mine! Astia nu au niciun Dumnezeu! Daca ii rogi ceva in romana se porefac a nu intelege, daca ii injuri in romana, te alearga cu pietre! De ce nu li se interzice sa vorbeasca in public limba materna? Asa cum le faceau ungurii romanilor in Transilvania?! Ar fi perfect ca in momentul in care au fost auziti garaind in limba materna sa li se aplice o ditamai amenda, executorie in mod obligat-fortat si sa se invete minte!
Ma simt sfidata, in tara mea, sa vorbesc ceva si ei sa inteleaga tot, sa nu pot avea un secret, iar ei cand or vrea sa-mi fure geanta in autobuz, sa planuiasca intre ei cum sa faca, cu voce tare, fara ca eu sa pot intelege!

Din punctul meu de vedere, ar trebui sa li se ia toate privilegiile acestea absurde! Mi se pare mai mult decat suficient ca ei sa aiba drepturi egale cu ale mele! Nici mai mult, nici mai putin! Toti cetatenii unei tari trebuie sa fie egali atat in drepturi cat si in obligatii, fara cazuri speciale de genul”lui ii dam niste banuti in plus ca e de alta etnie!”.

Prin aceste privilegii nu facem altceva decat sa-i indemnam sa ceara mai mult, sa ne sfideze in fata, sa se culce pe-o ureche si sa-si astepte banii pe ii vor primii din taxele si impozitele care ni se percep noua, taxe si impozite care tind sa creasca pe zi ce trece, pentru ca ei se inmultesc precum sobolanii si au nevoie de tot mai multi bani!!!

Deja mi-a crescut tensiunea, asa ca prefer sa inchei, desi as mai avea multe de spus. Ca sa inchei, spun : ROMANIA, trezeste-te! scapa de paraziti! De toti! Scapa de coruptie si corupti, de falsi si falsitate, de prejudecati invechite, scapa de traficul de influenta, scapa de toti cei care-ti sug sangele! Romani, desteptati-va! protestati, nu va lasatii calcati in picioare! Nu lasati Revolutia de acum 20 de ani sa fi fost in zadar, sa fi rapit vieti fara rost! In cinstea bravilor nostrii stramosi, ridicati-va impotriva celor ce va asupresc, indiferent cine sunt aceia!

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 4 so far )

  • Si animalele simt!!!

    Protectia animalelor
  • Fii BIO!

    cosmetice bio
  • Adopta un prieten!

     Adopta un prieten!
  • Pozitia blogului meu

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...