Dumnezeu?!?
Ciudat titlu, nu? Mie mi s-a parut cel mai potivit, in momentul in care am inceput sa scriu. Cuvantul urmat de semnul intrebarii, cel al exclamarii si, din nou, de cel al intrebarii doreste sa scoata in evidenta indignarea, uimirea si dezgustul pe care mi le provoaca expresii de genul „Asa a vrut Dumnezeu!”, care se refera la cine stie ce nenorocire. pai cum adica asa a vrut Dumnezeu? Orice fata bisericeasca intrebata despre Dumnezeu iti va spune ca Acesta este bland, milostiv, un parinte iubitor, care isi iubeste toti copiii, si pe cei buni, si pe cei mai putin buni. Asaaaa…pai si cum poti spune ca „Asa a vrut Dumnezeu…sa fie foamete” (e un exemplu banal), cand foametea presupune muuulte necazuri pe care, oamenii, fii Lui Dumnezeu trebuie sa le indure. Se poate numi, oare, „parinte iubitor”, acela care isi chinuie copiii cu buna stiinta, in loc sa-i apere neconditionat de conditiile vitrege? Eu asa vad lucrurile, poate sunt strambe, poate vad eu stramb, nu stiu… Asa ca nu pot intelege de ce, de fiecare data cand se intampla ceva rau, toti se gandesc ca „asa a vrut Dumnezeu”. Nu prea inteleg, dar, totusi…cum s-ar putea ca Dumnezeu, bunatatea intruchipata, sa doreasca propriilor Sai fii, creatiilor sale, ceva rau? Si cu toate acestea, si cel mai iubitor parinte, se vede, la un moment dat, cu parere de rau, nu cu rautate, sa-si lase odraslele sa suporte consecintele propriilor lor fapte. De exemplu, incalzirea globala, nu e voia Lui Dumnezeu, ci consecinta actiunilor antropice asupra mediului, de-a lungul timpului.
Ieri dimineata, la vreo ora jumatate – doua, dupa ce am facut ochi, m-a luat foamea si m-am hotarat sa-mi fac o omleta cu carnita si o salata de rosii. Buuun…si m-am apucat de bucatareala. Ca sa fie totul gata mai repede, am zis sa fac si salata in timp ce omleta se prajeste (coace, de fapt, ca nu folosesc ulei deloc). Ar fi fost o idee buna, daca nu as fi intampinat o rosie „bolnava” care m-a enervat in asa fel, incat am cam uitat de omleta. Nu s-a intamplat mare lucru, insa, omleta, era pe alocuri cam prea rumenita. Cand a fost gata si salata., am inceput sa mananc, fara prea mare tragere de inima, bineinteles. Pentru aspect am lasat omleta cu partea nearsa in sus. Am incercat sa nu ma plang de ceea ce mancam, deoarece era doar vina mea. Mamaie, care era la mine si care a asistat la toata povestea, si-a amintit de….un fel de banc pe care mi l-a spus: „Badea se insoara cu Marioara. Femeie proaspat maritata, Marioara isi astepta in fiecare seara barbatul ce se intorcea de pe ogor, cu masa pusa. Mancare calda, nici prea calda, nici prea rece, gustoasa ce-i drept, numai buna de mancat. Cu toate acestea, Marioara manca bataie seara de seara pe motiv ca mancarea nu-i ca la mama acasa. Intr-o zi, femeii i se cam ard bucatele. Nemaiavand timp sa prepare altele, ii le serveste asa sotului. In timp ce femeia isi astepta resemnata bataia zilnica, Badea se ridica fericit de la masa, o saruta si graiestie: – In sfarsit, mancare ca la mama acasa!”. Dupa, mamaie ma intreaba ce as fi facut daca as fi fost maritata. Cum m-as fi descurcat, caci viata de femeie presupune mai mult decat realizarea unei omlete simultan cu cea a unei salate. Am ramas socata. Nu-mi aminteam sa-mi fi dorit vreodata sa ma vad maritata mai devreme de minunata varsta de 30 de ani. De ce? Pai pentru a vreau sa-mi traiesc viata (va rog, nu ma judecati!). Si incep sa-i expun teoria mea, cum ca in momentul in care barbatul ar fi refuzat sa manance ce am preparat eu pentru ca nu e destul de gustos, acesta ar fi fost invitat sa gateasca el ceva mai gustos sau sa taca si sa manance; ca nu imi doresc sa ma pun la dispozitia cuiva, uitand de propriile-mi nevoi sau dorinte, ca pana la urma am o singura viata si vreau sa mi-o dedic (mie personal), in mare parte, sa am o cariera, de pe urma careia sa pot trai decent si sa ii pot ajuta pe cei mai putin norocosi decat mine, care s-au casatorit inainte sa poata pronunta „prezervativ” sau „anticonceptional” si s-au retras intr-o casa darapanata, muncind cu ziua si turnand copil dupa copil (da, stiu, am auzit de termenul…UTOPIE). Mamaie a ramas socata. Dupa ce a iesit din starea de soc pe care i-a provocat-o discursul meu, mi-a spus ca daca nu am sa imi schimb mentalitatea o sa raman singura ca niciun barbat nu ar sta cu o astfel de femeie sau daca ar sta, ar fi vai de pielea ei.
– vai de pielea ei, de ce?!
– Pai pentru ca barbatul care ar sta cu ea ar incerca, cu siguranta sa o dea pe brazda.
– Sa o ce?! Sa o dea pe brazda?! Pai da’ n-a vazut-o de cand s-a insurat cu ea? De ce ar mai fi luat-o daca nu ii convenea?
– Pentru ca, vezi, tu, o femeie trebuie sa-si schimbe comportamentul, atunci cand e maritata, nu-si mai permite sa faca nazuri.
– De ce?! Unde scrie? (nu mi se pare normal sa te prefaci ca esti cu totul alta persoana dupa casatorie, doar ca sa n-o iei pe coaja)
– Nu scrie nicaieri, dar ai sa vezi ca daca inainte de casatorie barbatul ii permite femeii sa aiba o parte din control asupra lucrurilor, dupa, totul se schimba radical.
– Dar de ce, barbatii, n-au auzit de divort, sau ce?
– Si ce o sa spui? Ca divortezi de el ca te bate, nu? Si cand o sa-l intrebe de ce te bate, o sa spuna ca nu vrei sa-i faci mancare. Si atunci vei fi privita ca o sotie rea, care nu-si indeplineste indatoririle.
– Ce-s alea?! Indatoriri de sotie? Exista vreo lista cu toate acestea? Semnezi vreun contract care te obliga sa gatesti doar tu, ca femeie, sa bagi doar tu hainele in masina de spalat si alte lucruri din astea, considerate a fi „treburi de femeie”?
– Nu, dar sunt niste reguli nescrise pe care trebuie sa le respecti ca sa ai pace in casa.
– Ca sa am pace in casa? Asta e santaj! Mie nu mi se pare firesc!
– Mamaie, n-o fi firesc, da’ trebuie sa intelegi ca femeia a fost facuta de Dumnezeu ca sa sufere de pe urma barbatului.
Dupa aceasta afirmatie, am rugat-o pe mamaie sa schimbam subiectul. Nu stiu cat as fi fost in stare sa mai port discutia fara sa fi zis ceva la adresa acelui „Dumnezeu” care a facut femeia cu scopul exact si precis, ca aceasta sa sufere de pe urma barbatului, si daca as fi zis ceva care dansei i s-ar fi parut eretic, nu vreau sa aflu cam ce ar fi iesit.
Nu pot sa inteleg tipul acesta de gandire. Si daca, intr-adevar aceata ar fi realitatea „Dumnezeu a creat femeia pentru ca aceasta sa sufere de pe urma barbatului”, atunci eu spun, fara urma de regret ca notiunea, ideea de Dumnezeu n-ar mai merita nici cea mai mica urma de respect, de venerare. Numai gandul ca Dumnezeu ar putea fi de partea femeii sau de cea a barbatului, facandu-i viata unuia imposibila din pricina celuilalt, imi provoaca repulsie, dezgust, dispret…
Multe din prostiile acestea isi au radacina in biserica, in asa zisa Casa a Domnului, pe care oamenii, preotii, au transformat-o intr-un cuib al pacatelor, folosindu-se de numele Domnului pentru a subjuga prostimea. De ce tocmai prostimea? Pentru ca vorba lui Lapusneanu (personalul principal din „Alexandru Lapusneanu” – Costache Negruzzi), „Prosti, dar multi!”, iar atunci cand ai o multime (ce reprezinta majoritatea), de partea ta, esti de neinvins. Adam si Eva, au gresit in mod egal in fata Domnului, atunci de ce oamenii sunt tratati diferit, in functie de sex? De ce biserica sprijina aceste discriminari de cate ori are ocazia? De ce ti se cere o anumita suma pentru serviciile prestate de biserica si nu esti lasat sa apreciezi singur costul acestora? De ce daca nu ai bani suficienti, ramai cu mortul neingropat, copilul nebotezat, iat tu, necununat religios etc? Pentru ca, in numele Domnului, tupeistii indraznesc sa ne minta si sa ne fure. De ce regii aveau nevoie de asentiment religios? Pentru ca reprezentantii religiei subjugau multimea! (lucrul acesta se transpune si in zilele noastre). De ce un om politic ce s-a autodeclarat ateu, participa si se inchina la o slujba publica? Pentru ca vrea sa fie vazut de multime, iar multimea sa aprecieze „ce om minunat, cu credinta in Dumnezeu, bla bla bla…”. Cat de prost sa fii, sa te minti singur, cand stii bine cine e – un ipocrit, care face un gest a carui semnificatie nici macar nu o cunoaste?
Se spune/ crede ca scopul nostru in aceasta viata este acela de a ne obtine mantuirea. Cand mergeti la biserica…va spune cineva care sunt pasii necesari mantuirii? De ce faceti pomeni cand Iisus/ Isus (nu conteaza scrierea, din cate am inteles scirem cu doi „i” ca sa parem mai interesanti) a spus ca acolo unde vom ajunge nu avem nevoie de haine, apa, mancare si alte lucruri lumesti? Sunt mai multe ceremonii religioase, inventate de biserica, ce nu constituie o necesitate pentru mantuirea sufletului, printre care si slujba de inmormantare, care se practica si care participa la crearea unor „trend-uri” (colive inflorate, pomeni la restaurante de lux, tot felul de delicatese si aranjamente culinare ca sa arat cam cat de bogat sunt, pardon, cam cat de mult am tinut si inca tin la fiinta pomenita si ca acesteia sa-i fie iertate pacatele mai repede, ca nu oricui i se face parastas/ pomana/ pomenirea cu icre negre, caviar, sampanie si tort (pe langa banalitatea aia de coliva). Cum spuneam…pomeni, slujba de inmormantare, anumite rugaciuni si altele, care sunt inventate de biserica pentru ca „oamenii Lui Dumnezeu pe pamant” sa mai scoata un ban in plus, caci sa fim seriosi, se iau bani la aceste „sfinte ritualuri”. Saraca babuta careia i-a murit barbatul si n-are niciun ban, trebuie sa se imprumute, sa planga pe la usi, pentru a obtine bani de inmormantare si pomeni (inutile, dupa cum am mai spus), caci rar gasesti un preot sa faca ceva in spirit crestinesc, daca nu ii stimulezi simturile cu ceva banuti (ceva mai multi). Oare asa vrea El, Dumnezeu, Tatal nostu?…sa ne vada rai, hapsani, innebuniti de mirosul, culoarea si textura banilor? Eu sunt sigura ca nu!
Dumnezeu vrea sa stim ca El este sus si ca ne poate ajuta, daca stim cum sa i-o cerem, intr-un mod cat mai altruist. El vrea sa ne vada altruisti, buni, intelepti. Vrea sa vada ca noi intelegem importanta mediului in care ne desfasuram activitatea, ca putem trai si fara sa avem palate si servitori, ca de fapt, nu avem chiar atata nevoie de bani, ca iubirea e mult mai valoroasa, ca nu este doar fizica. Este Tatal si Mama noastra, a tuturor, noi, copii Sai. Ca orice parinte adevarat, vrea sa isi vada copiii mari, responsabil si intelepti in alegeri…pentru ca ne-a dat libertatea de a alege binele sau raul, intunericul sau lumina, raiul sau iadul.
Nu conteaza cat de des mergi la biserica, esential este sa-ti iubesti Creatorul si sa nu-L crezi niciodata in stare sa iti doreste raul, tie sau oricarei alte forme de viata, pentru ca nu-i sta in fire, pentru ca este bunatatea intruchipata. Nu trebuie sa pleci urechea la toate balivernele, pentru ca Dumnezeu nu-si poate dori inundatii, uragane, alunecari de teren, accidente (de orice fel), razboaie, invinsi sau invingatori etc, prntru copiii Sai.
Trebuie sa realizam ca fara rau, nu am sti ce inseamna binele, nu l-am aprecia, fara intuneric, nu am intelege notiunea de „lumina”, fara frig, nu am aprecia caldura etc. Sunt simple exemple de echilibre intre bine si rau, intre placut si neplacut. Trebuie sa intelegem ca lumea in care traim se afla in echilibru, pentru ca exista si bine si rau, iar intre aceste doua parti este incheiat un acord. Acest acord reprezinta un compromis. Un compromis ce le permite ambelor parti sa supravietuiasca.
Ca sa inchei…nu voi putea intelege niciodata de ce unii oameni considera ca Dumnezeu este vinovat de lucrurile rele ce li se intampla, de ce unii considera ca trebuie sa suferim unii din cauza celorlalti pentru ca asa vrea Cel de sus, de ce isi permit sa-I aduca aceste insulte groaznice. Si nu voi intelege, cum, anumite categorii sociale si-au permis, isi permit si sunt sigura ca isi vor permite in continuare sa minta, sa fure, sa prosteasca, sa subjuge si sa insele in numele Domnului!
Credinta este ca vantul…nu o vezi, dar o simti.
Parintele Arsenie Boca, nu spun nimic despre dansul, puteti afla singuri, urmand link-ul pe care vi l-am pus la dispozitie, a spus: ” Dragostea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.”
nnonny
Nicoleta Bucșaru 
Profunde chestii… nu stiu ce sa zic,stii doar „incidentele ” mele cu enoriasii parohiei de care apartin!Eu personal,cand vad toate babele care se intorc de la slujba de diminica,imi vine sa le iau la suturi,pumni si palme cand stiu ce-au fost la viata lor(asta din auzite,surse sigure,nu alta), cand stiu pentru ce s-au dus la biserica si cand imi amintesc,din scurtele si rarele mele drumuri in casa Domnului, discutiile lor X(.Discutii gen „io-to si p-aia… are ruj pe buze” … ” ie-te cu ce e imbracata aia…” ” ie-te-o fara batic”…. Dar hai sa nu n-i se ridice parul prea mult in cap…
Nu stiu daca am credinta adevarata in Dumnezeu… nu-mi fac rugaciunea in fiecare seara si nici nu merg regulat la biserica… injur,petrec si folosesc,ocazional,ruj rosu.Sunt demna de batut cu pietre! Sa dea primu` ala care a fost azi la biserica!.Zic si eu :))
dragancatalina
august 6, 2009