Prea târziu!
Vis
Nici măcar n-ar fi tresărit dacă ai fi avut bunul simț să pleci doar cu inima ei. Ar fi stat liniștită. Știa că inima îi e atât de fidelă încât s-ar fi întors la ea până să-i fi simțit lipsa. Dar tu ai trișat. Ai fost mârșav. Ea înnebunește realizând că i-ai acaparat mintea și apoi ai dispărut. S-a ferit de atâtea ori să iubească rațional. A mers mereu pe mâna inimii. I-a interzis minții să fie acaparată, vreodată, de altcineva în afară de ea.
De ce? Pentru că inima nu are memorie, nu are rațiune…pentru că inima este un mușchi cu prerogative de la care nu poate deroga, așa cum face mintea… Pentru că inima ei nu i-ar fi trimis niciodată lacrimi în ochi când ar fi avut impresia că te zărește pe stradă. Pentru că inima, în oportunismul ei, te-ar fi înlocuit înainte să ajungă să-ți simtă lipsa… pentru că inima nu recunoaște mirosuri, nu face diferența între atingeri și nu tânjește după confortul oferit de acestea.
Acum, a ajuns să se ghemuiască în fiecare seară în pijamalele pe care le-ai lăsat pe pat, atât de relaxat în acea noapte, sperând ca nici de data aceasta mașina de spălat să nu-ți fi risipit mirosul. Aceasta nu este o blestemată de acțiune pe care să o fi dictat-o inima. Inima nu are astfel de atribuții. Inima nu-i nici sadică, nici masochistă. Mintea, în schimb, este!
N-ar fi crezut nicio clipă că aceea va fi fost ultima dată când te va vedea la ea în casă, la masa ei, în patul ei…pe covorul ei… Ați plecat ca doi nebuni, în miez de noapte, să vedeți marea, să fiți fericiți, să trăiți din plin iubirea dintre voi. Doi copii frumoși, doi copii veseli. Doi copii care habar nu aveau că undeva, pe un drum de întoarcere însorit și plăcut, lucrurile aveau să se schimbe pentru totdeauna. Să-i spui că-ți pare rău?! …degeaba. Pe tine oricum nu mai are cum să te doară. Tu oricum nu mai simți nimic.
Nu vrea s-o facă. Și cel puțin, în mod conștient n-o face, dar subconștientul ei te urăște că ai murit! Te învinovățește că ai ales să o lași singură. Te urăște că nu ai avut puterea să lupți pentru viața ta. Te urăște că n-ai mai vrut să respiri; te urăște că ai avut îndrăzneala de a îi cuceri mintea…
NICOLETA BUCȘARU
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
Frig
Păcate din Trecut
Am fost și-am sărutat, iubito,
Praful scoicilor pe care, desculți,
Mână-n mână, la malul Mării,
Noi le-am strivit astă-vară.
Am îngenuncheat, iubito,
Și spășit le-am implorat
Blestemul să-și retragă,
Să fim iar ”noi”, neapărat.
N-au dorit, iubito,
Iertare să ne-ofere:
Murmurând, fără milă, ne-au separat
În două-ndepărtate emisfere.
Zis-au, iubito,
Că ceea ce le-a sfărâmat
În veci să nu mai fie unul,
Ci doi, în agonie,
Să se caute neîncetat!
NICOLETA BUCȘARU
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )Creație
Întâia zăpadă
A venit iarna, iubite
Și ne-ntruparea ta
Mă umple de spaimă.
E prima zi în care-a nins, iubite,
Și mă-ngrozește
Imaginea albă
A mormântului tău.
Prizonier al infernului alb
Mi-e groază să te știu;
C-aveai oroare
Până și s-atingi zăpada…
Strâmbai din nas
Cum face-un țânc
Și preferai s-admiri de la fereastră
Cum alergam și scuturam deasupră-mi
Zăpada fiecărei crengi la care ajungeam.
……………………………………………………………………………
Ce mă fac acum, iubite?!
A nins cumplit,
Afară-i ger.
În straturi, praful alb,
Necontenit s-așterne.
Iar pe noi…
Nu ne mai desparte-un geam,
Ci o-ntreagă viață!
NICOLETA BUCȘARU
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )HAI!
Mai las-o dracului de teamă,
Și hai să ne-avântăm nebuni,
În nori și-n valuri,
În raze de senin și-n
Aprige rafale de furtună!
Hai! Și-om vedea pe drum
Ce bucurii și ce tristeți
Ne-așteaptă.
Le-om găsi la toate leac,
Și-om merge mai departe!
Și când va fi să plece
Unul dintre noi,
Nu contează care pleacă primul,
Cel ce va rămâne
Să jure c-are să trăiască,
Intens,
Cât pentru doi!
Nicoleta Bucșaru.
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )Iadul…nu-i ceea ce pare!
Există o tipologie umană aparte. O tipologie umană a cărei menire nu este decât aceea de a-i încurca pe alții, de a le consuma energia și de a le face viața cât mai neplăcută, cât mai puțin confortabilă. Este vorba despre acei indivizi care sunt nebuni după atenția celor din jur, iar atunci când ajung să o obțină, prin diferite mijloace, ajung să se simtă urmăriți, sufocați și să arunce cu noroi în aceia care i-au băgat în seamă. Aș zice să te ferească Universul de așa exemplare!
Auzi tot timpul povești despre oameni care au făcut pe dracul în 14șpe pentru a capta atenția celor din jur, apoi au zbierat ca din gură de șarpe că sunt persecutați, că toate privirile sunt îndreptate asupra lor. Pe ei nu i-a învățat nimeni că înainte de a declara că îți dorești ceva trebuie să te gândești bine, să calculezi, să ai grijă să nu-ți dea cu virgulă.
Fie că își plâng de milă, victimizându-se constant, fie că se prezintă ca fiind cei mai tari din parcare, fără să observe că aceasta este goală sau plină de alții, la fel de ”cool” ca ei, aceștia sunt indivizii speciei noastre care ne agasează și ne dau Chi-ul peste cap. Unii, spre a fi siguri că obțin ceea ce își doresc, alternează aceste două stări cu mare măiestrie. Azi sunt melancolici, n-au chef de viață, se simt ”neiubiți” și pierduți în spațiu (mai-mai să-și facă o nouă frizură la vene), iar mâine ei sunt cei mai buni, cei mai înțelepți, ei dețin adevărul absolut, iar tu să zici ”merci!” dacă ai onoarea de a le fi preșul de la ușă. Această din urmă categorie e cea mai periculoasă. Cu aceștia e cel mai greu să lucrezi. E foarte simplu să știi că unul e îmbufnat tot timpul, în căutare de atenție – te setezi pe o anumită stare când știi că trebuie să te întâlnești sau să discuți cu ființa, apoi îți vezi liniștit de viață. La fel și cu grandomanii în căutarea atenției: știi că într-o discuție cu ei tu vei fi ”țărâna” iar ei ”praful de stele”, că tu reprezinți o dezamăgire, că ai o viață infectă etc. etc. Întrebarea este: ce naiba faci cu aceia care alternează stările?! Pentru ei azi ești miere, mâine fiere. Ieri au fost atât de mândri de tine, iar azi ești o epavă, dezamăgirea vieții lor. Cum bine zice una dintre bunicile mele: acum te pupă, mai încolo te trece prin… tei litere! Culmea ironiei, aceasta este sigura constantă din comportamentul lor: alternarea de la o stare la alta! În rest, nu știi când de abia așteaptă să te vadă sau când ard de nerăbdare să intri într-o discuție cu ei pentru a avea ocazia să-ți trântească mucii în fasole.
Când mă gândesc la iad, nu mi-l pot imagina la fel pentru toată lumea. Cred că iadul arată în funcție de lucrurile care ne displac cel mai mult, care ne sperie și ne fac să tremurăm cu clănțănit de dinți. Dacă este așa cum cred eu, atunci, pentru aceste specimene avide de atenție, iadul nu este altceva decât o mare de indivizi care îi ignoră complet: nimeni care să le ofere măcar un strop din licoarea vieții lor – atenția.
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )A fi iubit VS. A te simți iubit
Am ajuns la concluzia că există o mare diferență între a fi iubit și a te simți iubit. E destul de greu ca aceste fenomene să fie simultane, dar cred că aceasta este condiția sine qua non a ideii de iubire adevărată, a conceptului de ”THE ONE!”…
De ce există această diferență între a fi iubit și a te simți iubit? Pentru că oamenii iubesc în moduri diferite și au nevoie de iubire în moduri diferite. De aceea persoanele cu adevărat compatibile în ceea ce privește nevoia de a se simți iubite și disponibilitatea de a oferi iubire, dar și modalitățile prin care realizează aceste ”acte” se găsesc greu. De aceea, iubirea adolescentină din liceu devine insuficientă la un moment dat, de aceea nu ne oprim mereu la prima iubire…
Unii oameni te vor iubi nespus, dar nu ți-o vor arăta de teamă să nu îi consideri slabi sau pentru că pur și simplu, nu știu să o arate.
Există și cazuri în care, oricât de multă iubire ți-ar oferi o persoană…e degeaba: pentru că nu e tipul de iubire care să te coafeze pe tine.
Unii nu te vor iubi deloc, dar vor știi să se prefacă atât de bine, că nici nu-ți vei da seama că trăiești într-o minciună. Te vor minți exact așa cum îți place ție mai mult.
Unii vor fi moderați, alții vor exagera…
Unii nici măcar nu știu cum să o facă, în timp ce alții doar au uitat cum.
Unii de abia așteaptă să te țină de mână și să iasă cu tine în lume, alții vor dori să te țină sub lacăt, doar pentru ei…
În timp ce unora le vine să se urce în primul copac din parc și să-ți declare sentimentele, unii se vor simți stânjeniți să te țină de mână în public.
Unii te vor iubi ținându-te în brațe, alții te vor iubi lăsându-te să îi ții tu pe ei.
Unora nu le place să iubească decât după un program bine stabilit. Își simt spațiul personal invadat, dacă ceri iubire în afara programului…
Sunt unii care nici nu te vor lăsa să-i atingi. Pentru că ai pielea prea rece, prea caldă, pentru că nu suportă să fie atinși… asta în timp ce alții vor tânji după o mângâiere de-a ta, după senzația contrastantă a atingerii dintre voi.
Unii te vor iubi întorcându-se mereu la tine, în timp ce alții nu vor pleca niciodată de lângă tine…
De partea cealaltă a baricadei, există oameni care nu se simt iubiți nici dacă le pui întreg patrimoniul comun al umanității la picioare.
Există oameni care se simt iubiți pentru simplul fapt că le-ai luat o scamă imaginară de pe haină doar pentru a le distrage atenția de la ceva care îi agita sau pentru că le-ai zâmbit de dimineață și le-ai urat să aibă o zi frumoasă când au ieșit pe ușă.
Unii se simt iubiți pentru că ți-ai adus aminte de ziua lor.
Între timp, alții nu se vor simți iubiți pentru că nu le-ai oferit un cadou pentru care să fi cheltuit, în prealabil, o sumă cu cât mai multe zerouri.
În timp ce unii se simt sufocați și deranjați de crizele tale de gelozie, acuzându-te că nu-i iubești, că nu le oferi credit, alții s-ar simți tot mai iubiți pe măsură ce intensitatea crizelor monstrului cu ochii verzi ar crește…
Unii se vor simți iubiți dacă vei cheltui o avere la fiecare ieșire împreună.
Alții se vor simți iubiți dacă îi vei scoate periodic în parc, dacă îi inviți într-o ceainărie sau o cafenea micuță.
Unii vor dori toată atenția ta pentru a se simți iubiți.
Alții se simt iubiți pentru le permiți să își focalizeze întreaga atenție asupra ta.
Unii se vor simți iubiți pentru că le rostești numele într-un anumit mod, în timp ce alții se vor simți iubiți doar dacă tu vei face ca numele lor să apară pe cer, sau…de ce nu, pe actele companiei (la categoria acționari, să ne înțelegem. Dacă se poate, chiar majoritari).
Unii se simt iubiți pentru că te întorci mereu la ei, în timp ce alții se simt iubiți pentru că nu ai plecat niciodată de lângă ei…
Exemplele date sunt puține, în comparație cu diversitatea existentă. Ideea e că de aceea ne e atât de greu să ne găsim unul pe celălalt… sunt foarte multe variante posibile, însă foarte puține sunt cu șanse de succes, iar potul este enorm! Corect ar fi să nu cerem niciodată mai mult decât putem oferi. Sănătos ar fi să preferăm un adevăr dureros unei minciuni mângâietoare! Minunat că potul nu se împarte. Fiecare vine cu un pot, oarecum, prestabilit. Tot ce are de făcut este să descopere combinația potrivită, cifrul magic care îi va arăta adevărata față a iubirii.
Am văzut atât de multe cupluri ai căror membri se acuzau reciproc că habar nu au cum să iubească, de faptul că sunt imposibili de mulțumit, că nimic și nimeni nu s-ar putea ridica la pretențiile lor, că sunt insensibili etc. Nu pot spune dacă aveau sau nu dreptate… în definitiv, acest ”a avea dreptate” este al naibii de relativ. Aș prefera să spun doar că nu erau compatibili…că trebuie să mai caute…
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )« Intrări anterioare