Vis
Nici măcar n-ar fi tresărit dacă ai fi avut bunul simț să pleci doar cu inima ei. Ar fi stat liniștită. Știa că inima îi e atât de fidelă încât s-ar fi întors la ea până să-i fi simțit lipsa. Dar tu ai trișat. Ai fost mârșav. Ea înnebunește realizând că i-ai acaparat mintea și apoi ai dispărut. S-a ferit de atâtea ori să iubească rațional. A mers mereu pe mâna inimii. I-a interzis minții să fie acaparată, vreodată, de altcineva în afară de ea.
De ce? Pentru că inima nu are memorie, nu are rațiune…pentru că inima este un mușchi cu prerogative de la care nu poate deroga, așa cum face mintea… Pentru că inima ei nu i-ar fi trimis niciodată lacrimi în ochi când ar fi avut impresia că te zărește pe stradă. Pentru că inima, în oportunismul ei, te-ar fi înlocuit înainte să ajungă să-ți simtă lipsa… pentru că inima nu recunoaște mirosuri, nu face diferența între atingeri și nu tânjește după confortul oferit de acestea.
Acum, a ajuns să se ghemuiască în fiecare seară în pijamalele pe care le-ai lăsat pe pat, atât de relaxat în acea noapte, sperând ca nici de data aceasta mașina de spălat să nu-ți fi risipit mirosul. Aceasta nu este o blestemată de acțiune pe care să o fi dictat-o inima. Inima nu are astfel de atribuții. Inima nu-i nici sadică, nici masochistă. Mintea, în schimb, este!
N-ar fi crezut nicio clipă că aceea va fi fost ultima dată când te va vedea la ea în casă, la masa ei, în patul ei…pe covorul ei… Ați plecat ca doi nebuni, în miez de noapte, să vedeți marea, să fiți fericiți, să trăiți din plin iubirea dintre voi. Doi copii frumoși, doi copii veseli. Doi copii care habar nu aveau că undeva, pe un drum de întoarcere însorit și plăcut, lucrurile aveau să se schimbe pentru totdeauna. Să-i spui că-ți pare rău?! …degeaba. Pe tine oricum nu mai are cum să te doară. Tu oricum nu mai simți nimic.
Nu vrea s-o facă. Și cel puțin, în mod conștient n-o face, dar subconștientul ei te urăște că ai murit! Te învinovățește că ai ales să o lași singură. Te urăște că nu ai avut puterea să lupți pentru viața ta. Te urăște că n-ai mai vrut să respiri; te urăște că ai avut îndrăzneala de a îi cuceri mintea…
NICOLETA BUCȘARU
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
Blestem
Ce-avem între noi
Nu-i simplă legătură:
Biete ființe legate
De-un sadic blestem ancestral
Aia suntem, iubito!
Niciunul din noi, nici popa,
Nici Dumnezeu, nici dracul
Nu-l poate rupe…
Doar pământu’ poate
Să-l astupe.
Lutu’-i singurul nostru leac
Chiar de-am trăi un veac.
Numai moartea cea hulită,
Mică, neagră, uscățivă,
Cu-a sa coasă ascuțită
Poa’ să taie ce ne leagă.
Numai ea,
Cumplita moarte,
Când deschide a sa carte
Poa’ să taie, să dezbine
Legătura… jurământul ce ne ține!
NICOLETA BUCȘARU
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )”NU, fă, boarfo!”
Un stat cu o populație preponderent bananieră asta suntem. M-am convins. Suntem solidari cu victimele îmbrăcându-ne în negru. Aprindem zeci de mii de lumânări riscând să provocăm un incendiu acolo unde au murit niște oameni arzând. Și culmea, spunem că o facem pentru ei. Ironic sau nu, dragii mei, pe ei nu-i mai încălzește nimic. De ce nu recunoașteți că sunteți dornici de afirmare? De ce nu strigați, pur și simplu, în gura mare, ce oameni minunați și săritori sunteți voi, că nimănui nu-i pare la fel de rău cum vă pare vouă etc. ?!
De ce-i place, oare, românului să fie solidar cu aproapele doar de Crăciun, de Paște și cu ocazia unor tragedii ultra mediatizate? În restul anului nu mai sunt, oare, oameni care să aibă nevoie de ajutor? Unde-i bunătatea românului în rest?
Murim de dragul de a ieși în evidență și-i numim eroi ai tragediei pe cei care au murit în incendiul de la Clubul Colectiv. Eroi sunt aceia care au sărit în flăcări să-i ajute pe ceilalți; unii mai trăiesc, alții nu. Cei care au murit surprinși de flăcări în Club sunt victime. Indiferent că dansau ori discutau probleme de securitate globală, tot victime rămân. Victime și atât. Încetați cu telenovelizarea aceasta bolnavă care nu face cinste nimănui! Nu mai amestecați victimele cu eroii și invers. E urât.
Rana veșnic sângerândă a bietului popor român: oamenii îi sunt miloși din fire, săritori, dispuși s-ajute, dar atât de îndobitociți, parcă de-un blestem străvechi, obișnuiți să tot trateze, nu să și prevină! Cum ce să prevină?! Ziceți că n-ar fi putut fi prevenită o astfel de tragedie? Așa zic toți când au labele mânjite de dârele lipicioase ale șpăgii date sau încasate.
Cât timp vom mai dona sânge pentru victimele pe care noi înșine le facem fix în momentul în care ne gândim să luăm sau să dăm șpagă? Ori să punem o vorbă bună pentru cineva, sau altcineva s-o facă pentru noi, când închidem ochii la faptele penale ale omului și punem ștampila pe el și pe partidul care nu-i cere demisia ori care nu-l exclude. Când mami ți-a cumpărat acel ultim examen, că nu intrai în licență, și-ai obținut licența fără să cunoști granița fină dintre intenția indirectă și culpa cu prevedere, da, exact atunci ai început să distrugi vieți: pe a clientului pe care nu l-ai apărat în mod corect, pe a rudelor victimelor pentru că n-ai știut că poți cere mai mult pentru/ de la cel care a fost condamnat, sau că l-ai lăsat să plece acasă deși el reprezenta pericol public. Ai distrus vieți și când ai acceptat ceva, orice, în schimbul tăcerii tale sau când ai plătit-o pe a altuia, cumva, oricum.
Așa ar trebui să luptăm împotriva tragediilor de genul acesta: spunând un NU hotărât CORUPȚIEI, nu aprinzând lumânărele, nu mărșăluind în turmă câteva zile, nu declarând că ajutăm familiile dându-le locuri de veci sau cine știe ce altă idee minunată vă mai vine. Refuzați să vă mai ”rezolvați” problemele dând șpagă, și nici nu mai primiți șpagă pentru a le ”rezolva” altora problemele. Instituția șpăgii trebuie sabotată și demolată de la temelii, altfel, astfel de tragedii vor deveni din ce în ce mai numeroase.
În caz că mai sunt oameni care nu s-au prins încă, MOARTEA NU IA ȘPAGĂ! Iar CORUPȚIA, încet dar sigur UCIDE! Șpaga nu are remușcări, nu ține cont nici de cine nu dă/ia, dar nici de cel care a dat sau cel care a luat: ne bagă pe toți în aceeași oală și se servește aleatoriu. Șpaga ne va ucide părinții, frații și surorile, ne va lua prietenii și ne va distruge copiii. Pentru un bine relativ și de scurtă durată sacrificăm sigur și pe timp îndelungat viața noastră și pe a celor in jur. Aici e problema ta, române! Refuzi să combați și ajungi să te coste tratamentul înmiit.
Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să declarăm un război deschis, chiar în acest moment, corupției. Să-i urlăm, în față, cât ne țin plămânii: ”NU, fă, boarfo!”. Trebuie să-i facem să le fie teamă de noi, posibilele viitoare victime. Dar atât de frică să le fie încât corupția să fie pe cale de dispariție, să fie demnă de milă. Ți-a cerut șpagă? Mergi dracului și denunță-l! Ți s-a oferit șpagă? Apasă nenorocitul de buton de panică, denunță-l pe șmecherul care crede că totul e de vânzare!
Nu vedeți că nu se sperie niciunul de mitingurile solidarității voastre?! Ori de Marșul tăcerii la care, 90% dintre voi, ipocriților, sunteți cu nasul în telefoane și căștile în urechi? Îi doare în 3 litere pe ei! Nu i-ați speriat nici măcar cât să arunce cu 2-3 demisii spre voi. Voi vă plimbați ca niște oi triste fără de stăpân iar ei merg mai departe încercând să-și ascundă criza de râs isteric destinată aerelor voastre de persoane care protestează! Nu asta-i rețeta.
Haideți să facem front comun împotriva corupției! Haideți să construim un viitor mai bun pentru noi și pentru cei ce ne vor urma!
Nicoleta Bucșaru.
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )ATENTIE: Si Animalele Simt!!!
Scriu acest articol in incercarea de a readuce aminte, tuturor celor care citesc, faptul ca si animalele simt. Se pune intrebari de genul: Ce simt animalele? Cum simt animalele? Cum e posibil sa simta? Pai…animalele simt ceea ce simitim noi, in mare parte si de cele mai multe ori, simt si lucruri in plus. Ele simt durerea, placerea, iubirea, gelozia, dorinta, rautatea, caldura, frigul etc. Cum simt ele? Ele simt mai mult sau mai putin intens decat noi, dar cert este faptul ca simt. Sunt animale care percep durerea, de exemplu, mai greu sau mai usor, decat oamenii. De fapt, si la om la om difera gradul perceperii anumitor zenzatii, sentimente… Cum este posibil ca animalele sa simta? Este logic…atata timp cat sunt fiinte vii, simt, la fel ca oamenii. Organismele lor, la fel ca ale noastra, sunt dotate cu ceea ce este necesar pentru a face posibila simtirea.
Intr-adevar, instinctul animalic primeaza, insa acest fapt, nu exclude posibilitatea ca un animal sa fie rational, sa simta. Animalele, la fel ca si oamenii, simt iubire, atasament fata de semenii lor, fata de stapani, fata de puii lor, de partenerii lor de joaca etc, ele simt si durerea (fizica si sufleteasca), si gelozia fata de alte animale care atrag atentia partenerului de joaca obisnuit sau pe cea a stapanului, pot simti si felul in care ii trateaza un om, cu rautate sau cu bunatate. Poate ca suna absurd, insa suntem in secolul XXI si trebuie sa intelegem ca simtirea, perceperea, nu este o caracteristica oamenilor, ci o caracteristica a tuturor fiintelor/organismelor vii ( eu una, cred ca si plantele simt…desi nu am un exemplul concret, asa cum am in cazul animalelor), sau cel putin, fiintele vii si mobile, carnale.
Dintre toate animalele, omul, desi considerat superior, este cel mai rau. Considerat de unii ca fiind incoronarea creatiei Lui Dumnezeu, omul nu face altceva decat sa contrazica in permanenta aceasta supraapreciere a sa. Am gasit si niste, aici,versuri, care, mai in gluma, mai in serios, spune multe despre rasa umana:
Evolutia
Odata, o maimuta, din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis: Atentiune! Sunt foarte ofensata.
Circula in lume o vorba deloc adevarata.
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa,
Insa ideea aceasta imi pare odioasa!
Ati pomenit vreodata divortul printre noi?
Copii lasati pe drumuri, sau imnuri de razboi?
Cinea-a vazut in hoarde la noi bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de carnuri, si homosexuali,
Excroci, banditi, golani, sau vre-o tutungerie?
In neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!
Nici teroristi, nici droguri, nici luptele de clasa,
Familii dezmembrate, copii fugiti de-acasa…
Cat am umblat eu jungla, scuzati, n-am observat
In obstea noastra cocotier privat,
Nici garduri, si nici paznici, nici pui murind de foame,
Sau omorati in taina de-asa zisele lor mame.
Nu veti vedea vreodata, cat soarele si luna,
O minte de maimuta dospind in ea minciuna.
Chiar de-as fi silita de vre-un laborator
N-as deveni „port bata” si nici „informator”.
Si iata inca una din lumea lor de jos:
La noi nu se intampla razboi religios,
Nici fine inchizitii, si nici legati in lanturi,
Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri.
Nici Ordin mondial, nici nationalism,
Nici vre-o indoiala ce duce-n ateism.
E-adevarat ca omul s-a coborat cu noi.
Dar sa fim rezonabili n-a coborat din noi!
Asadar, realizam ca omul ucide din placere – vaneaza pentru a se distra, defriseaza fara suflet – pentru a-si incalzi complet cele 2-3 case, desi nu foloseste decat jumatate dintr-una, isi face provizii mai mult decat are nevoie – produsele se altereaza, apoi le arunca, nu se gandeste la faptul ca apa potabila, ar putea deveni curand un mare lux si lasa apa sa curga in timp ce se sapunesc sau in timp ce isi periaza dintii, otravesc solul utilizand produsele chimice irational, in axces, fara absolut nicio logica etc. Acestea fiind spuse, cum am putea cataloga omul? Ca fiind o fiinta rationala, inteleapta si demna de respect? NU! Omul este demn de mila. El isi face rau cu propria mana, apoi cauta vinovatul si privind cu ochi atei spre cer, ridica un deget acuzator spre „Marele Anonim” (Lucian Blaga), pe care Il acuza de toate relele posibile si imposibile! Sunt tare curioasa sa stiu daca gasiti, macar un animal, care sa fie pe jumatate sau de ce nu, la fel de rau ca omul!
Acum 10 zile, mai exact pe 12 Octombrie, catelusa mea (Lily) a ajuns sub rotile unei masini 😦 . Fiind o amestecatura intre Pechinez Imperial si Bichon si avand doar 7 luni, va dati seama ca a intrat cu totul sub roti si ca nu a mai avut nicio sansa sa scape. Pe langa ea, mai am doi catei (Bobo – un pechinez batran si Piciu – un pusti/ Bichon de 1 an) si un motan (Ziesel). Intre Lily si Piciu s-a stabilit o legatura foarte puternica din momentul in care Lily a aparut in curte. Piciu era dependent de Lily. unde era ea, era si el, nu o scapa din ochi nici macar o clipa. Gelos din fire, nu accepta ca cineva s-o mangaie pe ea, asa ca sarea ca un nebun si preferai sa pleci si sa-ti vezi de treaba. Cand venea vorba de mancare lucrurile stateau foarte ciudat…Bobo, cel batran a avut intotdeauna un spirit de martir asa ca ii lasa pe cei mici sa manance sa se sature, apoi se hranea si el. Piciu este un egoist cand vine vorba de mancare. Cu toate acestea, Lily nu manca alaturi de el, prefera sa-l lase sa manance, apoi sa ii ia locul. Asa ca primii ce se serveau erau Piciu si Ziesel apoi Lily si Bobo. Trebuie sa mentionez ca Piciu este genul de caine care plange prin maraieli si „scarataieli”, daca nu ii convine ceva maraie, apoi latra, daca nu se simte bagat in seama, la fel.
Lily si Piciu nu au stat separati decat cateva ore, din momentul in care „s-au cunoscut”, atunci cand ea a fost dusa la vaccinat. Pot spune ca era innebunit ca nu o gasea. La un moment dat, ea a intrat intr-o parte a curtii in care el nu ajungea, nu avea loc pe unde sa se strecoare. A plans la usa, ca un nebun, pana am iesit afara, apoi m-a agatat de pantaloni si m-a dus la ea. Am ras cu lacrimi, constienta fiind de dependenta lui fata de ea.
In seara in care Lily a murit, desi i-a vazut corpul inert, Piciu nu a inteles ce s-a intamplat. Cum parintii mei au pus trupul lipsit de viata intr-o punga, pentru a o ingropa a doua zi, el a cautat-o disperat in toata curtea. Pana la urma, a realizat unde se afla si a inceput sa se agite sa latre sa scanceasca precum un copil. Mamei i s-a facut mila de el si s-a gandt ca poate se potoleste daca il lasa sa miroasa, sa vada corpul acela micut. Ce a urmat, imi da fiori numai cand imi amintesc. Piciu plangea, la propriu, ca un copil mic. Cainele meu scotea zgomote destul de ciudate si i-au apatur lacrimi ce i-au trasat linii de la ochi n jos. Misrosea trupul fiintei pentreu care dezvoltase o adevarata obsesie, incerca sa o ridice, impingand-o cu boticul. Toata noaptea l-am auzit latrand, plangand, facand ture intre Lily si usa casei, probabil, incercand sa atraga atentia, cerand o mana de ajutor, din partea noastra, a oamenilor, fiinte la fel de neputincioae in fata morii la fel ca oricare altele. Dimineata cand m-am trezit, l-am gasit langa ea. Cand m-a vazut in usa, a venit la mine, m-a agatat de pantalonii de pijama si m-a tras spre corpul pe care l-a pazit intreaga noapte. Mi se frangea sufletul cand il vedeam cum sufera si cand realizam ca sunt la fel de neputincioasa ca el, ca nu-i pot alina suferinta. Dupa aceasta intamplare, Piciu nu a mancat timp de vreo doua zile, era abatut, o cauta pe Lily prin curte, iar la vederea unui membru al familiei incepea sa planga, asa cum stie el.
Acum, Piciu si-a parasit culcusul si doarme in cel al lui Lily, lucru pe care nu l-a facut cat ea a trait. Presupun ca mirosul ei inca persista. Mananca, insa nu mai e asa cum era inainte de accident…nu mai e Piciu-Magariciu cel ticnit. A ramas trist si abatut, insa sper sa-i treaca.
Vara ce tocmai s-a incheiat a fost o splendoare. Sa vezi 3 caini si 3 pisici (una dintre ele este Ziesel, celelalte 2 le-am dat spre adoptie) dormind imbratisati, la propriu, pe o patura mare (patura lor), nu etste ceva des intalnit. Amintiri sunt o multime si sunt haioase, insa cea din urma, amintirea accidentului le umbreste pe celelalte. Imaginati-va cum Piciu il lua pe Ziesel de ceafa, Lily de partea din spate a corpului, il tarau prin curte, il duceau in capsuni si se smotoceau ca nebunii :).
Poate ca par nebuna, nu stiu, insa eu asa vad lucrurile. Poate ca plictisesc…nu am avut nici macar o clipa intentia.
Lily si fratiorul ei (pui)
Piciu
Ziesel
Bobocel (Bobo)
Pentru a sustine cele spuse despre josnicia fiintelor umane, si pentru a intari teoria despre capacitatea de a simti a animalelor ( cel putin fizic), fac o trimitere spre vizionarea unui documentar :
. Clcik pe imagine si se ajunge direct in pagina de vizualizare a documentarului. Astept opinii/ reactii.
nnonny
Nicoleta Bucșaru 