Descoperire de vacanta… :D
De cateva zile, am descoperit 5 baieti ce canta fenomenal (cel putin, asa mi separe mie). I-am descoperit din intamplare pe cei de la Simple Plan, iar acum, playerul meu e plin ochi cu melodiile lor. Si pentru ca n-am mai scris de mult, dar si pentru ca nu sunt un copil egoist, m-am hotarat sa scriu acest post si sa impart cu voi, mica mea descoperire de vacanta! Sper sa va placa! 😉
Cat despre BAC, mai bine nu mai vorbim (l-am luat, cu 9,05), dar ma dor magariile care s-au facut, notele initiale insangerate, iar apoi, notele de la contestatii, mega-umflate si nerespectarea legii care spune, ca in momentul in care intre nota initiala si nota de la contestatie exista diferenta de 1 punct, sau mai mult, trebuie recorectate TOATE lucrarile din centrul respectiv. BAC-ul a fost o experienta urata, ce mi-a lasat un gust amar! Oricum, nici nu ma asteptam la ceva corect, frumos, demn…intr-o tara ca a noastra!!! 😦
Si acuuuum…iata descoperirea mea ( :X :X :X ):
Daca v-au placut, AICI, gasiti versurile mai multor piese.
Influenta artei…
Cerinta:
Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre menirea operei de artă, pornind de la ideea identificată în următoarea afirmaţie: „Admiţând influenţa unei opere de artă asupra noastră, îi admitem şi putinţa de a ne preface sufleteşte. Un mare artist este deci un mare modelator de oameni”. (E. Lovinescu, Opere, I)
Model de rezolvare:
Se spune ca cine are carte, are parte…un fapt adevarat daca intelegi esenta zicalei si nu o percepi exact asa cum este, iti procuri mii de carti si nu deschizi una.
Parerea mea este ca un mare scriitor creeaza modele mai mult sau mai putin demne de urmat; creeaza situatii, probleme si rezolvari, iar un om informat, cu o personalitate definita, poate utiliza toate acestea in favoarea sa, fara a-i afecta, insa, pe cei din jurul sau. Cred ca, totusi, un om cu o personalitate labila va fi manipulat intru totul de ceea ce citeste, fara ca autorul sa fi avut, vreodata, o astfel de intentie.
Parerea mea este ca manipularea in sine este o arta, o arta in care doar cei ce exceleaza sunt cunoscuti. Mi se pare totusi absurd sa dai vina pe un om mort de cateva secole, pentru faptul ca anumiti cititori au dobandit obiceiuri proaste, ganduri sinucigase etc. O carte iti prezinta intamplari si tipologii umane, depinde de tine ca cititor sa selectezi ceea ce ti se potriveste, ceea ce e bine pentru tine si cei din jur.
Eu consider ca unele carti nu trebuie sa ajunga niciodata pe mana anumitor categorii de cititori. In plus, este bine cunoscut faptul ca fiecare carte este creata pentru o anumita categorie, iar cel mai des intalnit criteriu este cel al varstei cititorului.
In concluzie, nu scriitorul este vinovat pentru ceea ce creeaza, ci, cititorul, caci nu poate intelege mesajul, ramanand vesnic o victima a tuturor semenilor sai, nu doar a celor citite in carti.
Doua feluri de a-ti trai viata
Cerinta:
Scrie un text de tip argumentativ, de 15-30 de randuri, despre existenta, pornind de la o semnificatie pe care ai identificat-o in urmatoarea afirmatie: „Sunt doua feluri de a-ti trai viata… Unul – de a crede ca nu exista miracole. Altul – de a crede ca totul este un miracol.”
(Albert Enstein)
Model de rezolvare:
Specialistii nu au reusit nici pana in secolul XXI sa afle ce anume determina celula sa se divida, verdictul lor fiind, inca: viata este un miracol!
Dupa parerea mea, un miracol este ceea ce se petrece impotriva tuturor legilor mai mult sau mai putin stiintifice, descoperite de om, impotriva logicii umane. In momentul in care un om poate dovedi logica si procesul exact, care a stat la baza unui eveniment bizar, miraculos, acesta isi pierde, brusc, statutul de miracol.
Cred ca in trecut, erau considerate a fi miracole, mult mai multe intamplari bizare, caci, in general, autoritatile religioase, descurajau cercetarea amanuntita si pedepseau orice intra in contradictie cu pozitia oficiala a clericilor.
Sunt de parere ca nu poti trai crezand ca miracolele nu exista, insa nici crezand ca totul este un miracol, caci orice om poate imparti intamplarile la care a fost martor, in miracole si obisnuite, banale. Pana si unii dintre cei mai mari oameni de stiinta au afirmat ca sa crezi in ceva si sa se dovedeasca a fi inexistent, nu ai nimic de pierdut, insa a nu crede in ceva si apoi sa se dovedeasca existenta acelui „ceva”, inseamna sa pierzi totul.
Asadar, viata este impartita intr-un mod echilibrat intre miraculos si stiintific, nefiind indicata caderea in vreuna dintre aceste extreme, caci „Aurita este calea de mijloc!”.
Invidia, semn de inferioritate?
Cerinta:
Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre invidie, pornind de la ideea
identificată în următoarea afirmaţie: „Invidia, mărturisită sau nu, este totdeauna semn de inferioritate”. (Simion Mehedinţi, Civilizaţie şi cultură)
Rezolvare:
Invidia este sentimentul, instinctul primar, ce ne macina pe fiecare dintre noi, la un moment dat in viata, mai mult sau mai putin.
Dupa parerea mea, invidia poate fi atat distructiva, cat si constructiva, insa este predominant distructiva. Invidia este un sentiment constructiv atunci cand tu esti stapanul ei, iar ea are puterea de a te ambitiona sa reusesti, fara a-ti calca principiile, fara a-i face pe cei din jurul tau sa sufere.
Consider ca atunci cand invidia te stapaneste, devii o fiinta primitiva, inferioara. Invidia te orbeste, iti distorsioneaza realitatea si te face sa-ti calci principiile, te dezumanizeaza. Atunci cand te orbeste, invidia este echivalenta cu ura si dezechilibrul emotional, acestea impingandu-te treptat, intr-un abis fara de scapare. Oamenii invidiosi nu sunt niciodata multumiti de sine si totdeauna ravnesc la bunul aproapelui lor, uitand astfel de divinitate si inventand continuu noi procedee de a obtine mai mult, mai bun, mai frumos, pana in momentul in care, istoviti de acest chin malefic, invidia, clacheaza.
Parerea mea este ca singura solutie de a invinge invidia ce te stapaneste este sa constientizezi faptul ca ea te dirijeaza pe tine si nu invers si sa-ti doresti ca lucrurile sa se schimbe.
In concluzie, invidia nu este neaparat, un lucru rau; oamenii nu trebuie sa fie intotdeauna multumiti de ei, insa trebuie sa-si cunoasca limitele si sa le accepte, fiind sinceri cu ei insisi.
Nefericirea noastra raportata la fericirea celor din jur….
Cerinta:
Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre fericire, pornind de la ideea
identificată în următoarea afirmaţie: „Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea
noastră”. (Marin Preda, Creaţie şi morală)
Propunere de rezolvare:
Oamenii fericiti ii fac pe cei nefericiti sa tanjeasca dupa fericire.
Eu consider ca este specific omului sa se raporteze la cei ce-l inconjoara, insa in anumite limite. Atunci cand observi ca cel de langa tine este fericit, incepi si tu sa-ti doresti sa simti, sa atingi acel sentiment magic.
In ceea ce priveste adevarata fericire, parerile sunt impartite. Unii considera ca fericirea se poate atinge in viata terestra a omului, altii considera ca fericirea vine odata cu mantuirea sufletului, deci in viata de apoi.
Parerea mea este ca in viata terestra, omul nu poate atinge fericirea decat ca senzatie, deoarece fericirea adevarata, ca sentiment profund, este perfecta, asadar imposibil de gasit in lumea aceasta, care este doar perfectibila.
Consider ca oamenii sunt extrem de diferiti, in consecinta, fiecare om are o alta teorie despre fericire si de asemenea, o dobandeste in mod diferit. Unora le-ar ajunge banii pentru a fi fericiti, altora doar familia. Unii doresc comoditate, altii adrenalina, iar exemplele pot continua. Nu vei fi fericit daca imiti faptele celor fericiti, pentru ca esti diferit, ai o alta personalitate, un alt caracter. Poti insa, sa aflii ce te-ar face fericit, cunoscandu-te pe tine insuti si incercand sa tii cont de acestea.
Asadar, oamenii nu sunt multumiti cu totii de aceleasi lucruri, pur si simplu, nu pot fi. Este insa, important spiritul competitiv ce se naste in fiinta umana atunci cand nefericita fiind, intra in contact cu fericirea altuia.
Capacitatea de a invata din experienta…
Cerinta:
Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre cunoaştere, pornind de la ideea
identificată în următoarea afirmaţie: „Cu nimic nu poate fi înlocuit fondul de aur al cunoaşterii dobândit
prin îndelungată experienţă”. (Eusebiu Camilar, cf. Reflecţii şi maxime)
Propunere de rezolvare:
Intelepciunea dobandita in urma experientei de viata, reprezinta aur, este ceva de nepretuit. In schimb, o experienta ce se dovedeste a fi traumatica, din care omul nu reuseste a deprinde o invatatura, este plumb pentru suflet.
In opinia mea, sa inveti din experienta propie este un lucru minunat, insa a invata din experienta celui de langa tine este un lucru mult mai valoros, platina nu aur. A fi capabil sa invati atat din greselile tale cat si din ale celorlalti denota intelepciune, insa a transmite mai departe aceste invataturi te poate apropia de divinitate, caci nu orice om poate face aceasta.
Parerea mea este aceea ca atunci cand esti doborat de o experienta trebuie sa te ridici cat mai repede si sa inveti cat mai multe din aceasta, incercand ca pe viitor sa ocolesti repetarea ei. Nu trebuie sa te lasi doborat de nimic caci viata insasi este o provocare…provocarea de a te ridica si a merge mai departe cu capul sus.
Consider ca poti trai o viata scurta si intensa acumuland la fel de multa intelepciune, sau chiar mai multa decat cel ce traieste mai mult, dar mai putin intens. Totul depinde de capacitatea ta de a-ti insusi…atat din experienta propie cat si din cea a celor din jurul tau.
In concluzie, nu poti fi mare pana nu esti mic, nu te poti ridica daca nu ai fost doborat. Capacitatea de a invata din experienta iti poate usura traiul, te poate invata sa accepti mai usor esecurile si sa te ridici mult mai usor, tinantu-ti capul sus.
Viata e periculoasa!
Viata nu e chiar cel mai roz taram, din nefericire… Unii au parte de liniste si vor actiune, altii au mere si vor pere, altii au o viata aproape perfecta si se apuca de droguri din plictiseala. E ceva gresit in genele noastre, sa ne modifice cineva structura genetica!!!! E in firea omului sa fie egoist, sa vrea mereu mai mult, sa tanjeasca la bunul altuia, sa vrea moartea caprei vecinului, sa isi urasca aproapele pentru ca acesta a stiut sa se descurce mai bine decat el etc. Singura care ne tempereaza cat de cat aceste porniri nocive este religia, o „chestie” careia, multi dintre noi ii dam cu piciorul, o luam in ras sau pur si simplu, ne e rusine cu ea, pentru ca in ziua de azi, sa crezi in Dumnezeu, te transforma, brusc, in fata majoritatii, un MARE FRAIER!
Eu, am fost, in majoritatea cazurilor, un copil liber sa aleg ce vreau sa fac. Am fost libersa sa-mi gestionez banii primiti de ziua mea, am fost libera sa aleg daca sa invat sau nu, n-a venit niciodata mama/tata sa verifice daca e plodul la scoala, nu m-a batut niciunul dintre ei la cap sa invat, sa citesc azi, lectia pentru maine, sa-mi fac temele. Totusi, toate acestea nu inseamna ca atunci cand am avut nevoie de o mana de ajutor, n-am primit-o. Din contra, ai mei au fost intotdeauna bucurosi sa ma ajute, sa ma sfatuiasca, sa-mi explice, sa ma faca sa pricep, sa ma sutina NECONDITIONAT.
Imi amintesc, cand eram in scoala generala, aveam colege care povesteau ca sunt terorizate de parinti sa invete, ma uitma neincrezatoare la ele…nu credeam ca se poate si asa. Mie nu mi-a placut niciodata sa lucrez suplimentar. Ma jucam toata ziulica, iar seara imi faceam alene temele. Cu toate acestea, nu am fost considerata un copil slab la invatatura. Pana in clasa a8-a, inclusiv, eram la acelasi nivel cu „cea mai buna din clasa”, fata care nu se bucura de libertatea si timpul meu liber, care lucra exercitii suplimentare in majoritatea timpului ei liber, ba chiar si in weekend, cand ghiozdanul meu era aruncat pe undeva, intr-un colt cu circulatie redusa, de unde il coteam duminica seara pentru a-mi face temele pentru a doua zi, iar lunea dimineata imi „faceam” ghiozdanul. Asa am fost eu, siu asa sunt si acum. Las lucrurile astea pentru ultima clipa, in speranta ca poate, poate, nu va mai fi nevoie de ele. E bine sau rau…nici eu nu stiu raspunsul exact, Uneori e bine, alteori e rau, depinde de context.
Acum, cand majoritatea elevilor de clasa a12-a se simt mai amenintati ca niciodata de inceperea BAC-ului, eu sunt mai relaxata si mai tembela ca niciodata :D. Uneori, mi-e rusine cu comportamentul meu pueril, lipsit interes fata de lucruri care pe altii ii streseaza, le mananca noptile si le scot fire de par albe in cap. In schimb eu, fac ce imi place. Ascult muzica aidoma unei nebune, citesc bloguri, fan fic-uri, carti care n-au nicio legatura cu programa scolara, ies in weekenduri fara stres, adorm devreme seara, pentru ca asa vreau, pentru ca imi e somn si n-as rata vanatoarea unui pui de somn pentru aproape nimic in lume, cu atat mai putin pentru a citi niste lectii blestemate cu notiuni intortocheate, care, daca nu ma intereseaza in mod expres, ar fi uitate pana in zori, asta daca ar fi vreodata invatate :)). Cum zice Amimu, sunt o nebuna, domn’le :D! Nu ma dau inapoi de la aproape nimic, ma contrazic cu oricine, daca stiu ca am dreptate. Nu suport sa vad cum cei mari ii asupresc pe cei mici. Detest oamenii care isi manifesta dezgustul fata e raspunsurile pe care le primesc. In momentul in care ma intrebi ceva, eu presupun ca vrei un raspuns sincer, altfel n-ai mai intreba… Daca stii ca adevarul te supara, nu ma mai intreba nimic, sau spune-mi dinainte ce raspuns ai vrea sa auzi de la mine, ca sa nu te mai superi ca vacarul pe sat.
Vroiam sa ajung la a spune ca indiferent cum ti-ai trai viata, candva, vei regreta, majoritatea actiunilor tale. Daca esti toata viata un libertin, la batranete vei regreta ca ti-ai pierdut timpul in loc sa-l fructifici. Daca traiseti cu nasul intre carti, statistici, documente, la batranete vei regreta ca n-ai stiut sa te distrezi. Sa imbini distractia cu munca…e un lucru cam greu. Trebuie sa ai un echilibru demn de divinitate pentru a putea face acest lucru bine. Da, intr-adevar, a imbina utilul cu placutul este echivalent cu „aurita cale de mijloc”. Dar, fiind uman, fiind supus greselii si tentatiilor, nu vei reusi sa traiesti in asa fel incat sa nu ai regrete. Cea mai buna solutie e sa te resemnezi, sa incerci sa te consumi cat mai putin, sa traiesti asa cum stii tu mai bine, fara a le sta in cale celorlalti.
Dupa principiul ” Mai bine regret ca am facut lucrul „x” decat ca nu l-am facut”, va doresc, tuturor, sa aveti parte de cat mai putine dezamagiri/ regrete in viata si sa va bucurati de fiecare clipa, traind-o la maximum, asa cum va indeamna, deopotriva, sufletul si ratiunea.
Eu pot spune cu mana pe inima: „Chi trova un amico, trova un tesoro.”!!!
nnonny
Nicoleta Bucșaru 